Acasă Stirile zilei Justitia Judecatorii din reteaua insolventelor primeau mita prin Western Union

Judecatorii din reteaua insolventelor primeau mita prin Western Union

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Procurorii DNA au cerut, marti, Curtii de Apel Bucuresti arestarea preventiva a judecatorilor Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Roventa si Ciprian Sorin Viziru, toti de la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a civila, acuzati de luare de mita. Cei patru primeau mita prin Western Union, pe cardul de salariu sau in plic mascat intr-o revista.

Astfel, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventiva, judecatorul Mircea Moldovan ar fi luat cu titlu de mita diverse sume de bani, dintre care 3.000 – 4.000 de lei direct, 8.000 de lei prin Western Union sau altele direct pe cardul de salariu. De asemenea, acesta ar mai fi primit, in schimbul promisiunii unor interventii in dosare de insolventa, produse alimentare, cum ar fi peste sau carne de vita si de miel, cherestea si aproximativ 90 de metri patrati de lambriu, in valoarea totala de 6.652 de lei, precum si un televizor color, transmite Mediafax.

Judecatorul Ion Stanciu ar fi primit 10.000 de lei reprezentand „rata de vacanta” si obiecte vestimentare achitate de un practician in insolventa, pentru sotia magistratului.
Tot 10.000 de lei ar fi primit si judecatorul Ciprian Viziru, precum si o sacosa cu produse, pentru a solutiona unele dosare de insoventa in favoarea unui lichidator.

Judecatoarea Elena Roventa ar fi primit tot 10.000 de lei, banii fiind pusi intr-un plic mascat intr-o revista. De asemenea, judecatoarea ar fi primit si o parte din suma de 174.000 de euro, reprezentand onorariul unui practician in insolventa, sustin procurorii anticoruptie.

Anchetatorii au mai stabilit ca activitatea infractionala a celor patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti a fost structurata pe mai multe paliere. Astfel, acestia stabileau intalniri periodice, „aparent protocolare sau profesionale”, chiar in incinta Tribunalului Bucuresti, in fata cladirii sau in proximitatea instantei.

De asemenea, judecatorii aveau „intalniri periodice discrete”, se plimbau cu masina prin Bucuresti pentru a putea fi discutate aspectele infractionale si aveau un mod conspirat de comunicare atunci cand vorbeau la telefoanele mobile, au mai scris procurorii in referatul cu propunerea de arestare preventiva.

Judecatorii identificau dosarele de insolventa „bune” in care sa fie desemnati sau cele in care puteau pronunta „solutii favorabile mituitorilor si cumparatorilor de influenta”, apoi formulau „ofertele”, constand in hotarari judecatoresti favorabile, „prilej cu care nu era exclus din analiza niciun dosar”, au mai aratat procurorii in documentul citat.

Potrivit anchetatorilor, judecatorii trimiteau mesajele catre si de la practicienii in insolventa prin intermediul unor persoane de incredere, „inclusiv prin intermediul unei rude a judecatorului Moldovan Mircea, angajata tocmai in acest scop, la societatea unui practician in insolventa”.

Cei patru judecatori au fost retinuti in noaptea de luni spre marti, dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii a incuviintat retinerea si arestarea acestora.