Jurnalistul Dan Tapalaga spera sa lanseze saptamana viitoare noul proiect pe care il pregateste alaturi de Cristian Pantazi, in online, acesta urmand sa aiba un model diferit de monetizare.

„Va fi in online. Speram ca saptamana viitoare sa fim deja sus. in online, daca nu te misti repede, pierzi. Ramanem pe zona hard news, quality, cu o componenta puternica de investigatii”, a spus Tapalaga, pentru News.ro.

„Continutul va fi la liber si ne bazam pe un model un pic diferit de monetizare. Vom conta foarte mult pe donatii, proiecte independente”, a mai dezvaluit jurnalistul.

Redactorul-sef al HotNews, Cristian Pantazi, si editorul coordonator Dan Tapalaga au anuntat, marti, ca parasesc echipa, urmand sa lucreze impreuna la un alt proiect editorial.

„A venit timpul sa aleg alt drum. Dupa aproape 14 ani in cea mai tare redactie din Romania, plec de la HotNews.ro pentru un alt proiect editorial impreuna cu Dan Tapalaga si alti ziaristi de calibru. Las in urma o redactie formidabila si un public exceptional. HotNews.ro e una dintre ultimele busole functionale intr-un peisaj mediatic desertificat, si sunt convins ca asa va ramane. O multumire aparte li se cuvine actionarilor. Au creat si dezvoltat un produs jurnalistic de referinta in jurul unor valori clare si asumate unanim”, a scris Pantazi pe pagina sa de Facebook.

„Voua, cititorilor, va multumesc pentru increderea cu care m-ati investit in toti anii astia. Am cautat permanent sa servesc interesul public, sa aflu adevarul si sa il public. Am facut si greseli, dar ati inteles ca ele sunt inerente in meseria noastra si ca niciodata nu am scris cu rea-credinta. Sunt convins ca ne vom intalni din nou, ca ideile si valorile in care credem sunt comune”, a adaugat jurnalistul.

Pantazi a anuntat si ca va dezvalui curand mai multe detalii despre proiectul lansat impreuna cu Dan Tapalaga.

La randul lui, Dan Tapalaga a scris pe site-ul HotNews ca se va desparti de echipa, dupa aproape 12 ani.

„Se incheie astazi una din cele mai frumoase calatorii din cariera mea de jurnalist. Foarte probabil, curand va incepe alta. Dupa aproape 12 ani, colaborarea mea cu HotNews.ro se opreste aici. Cat timp am avut un cuvant de spus in conducerea editoriala, am cautat impreuna cu Cristi Pantazi si cu toti ceilalti colegi din redactie sa servim exclusiv interesul public, adevarul si ne respectam cititorii aducandu-le informatii si analize de calitate. Le multumesc colegilor si le spun sa fie mandri de ceea ce fac. Au datoria fata de public sa-l onoreze la fel ca pana acum, mai ales ca vin vremuri tot mai grele. Catorva le datorez niste scuze. N-am fost intotdeauna usor de suportat”, a scris Tapalaga

„Le multumesc actionarilor pentru deplina libertate editoriala oferita in vremuri tulburi si pentru curajul de a rezista in momente dificile pentru presa din Romania. N-au fost deloc putine incercarile prin care am trecut impreuna”, a adaugat jurnalistul, precizand ca in prezent ii despart viziuni diferite.

Tapalaga le-a cerut cititorilor sa aiba rabdare, pentru ca va lansa curand un nou proiect editorial.

„Chiar daca azi ne despart viziuni diferite, sunt convins ca vom merge ani buni de aici incolo pe acelasi drum. Ce ne-a unit puternic a fost credinta intr-un set de valori. Asta nu s-a schimbat fundamental. Sper ca intr-o buna zi ne vom intalni din nou. Am avut alaturi de noi cel mai puternic aliat: un public avizat si exigent. El ne-a motivat cand totul parea pierdut, ne-a sustinut si ne-a dat motive sa nu facem nici un pas inapoi. Tot el ne obliga astazi sa continuam. Cititorilor care au avut in tot acesti ani incredere in mine le cer putintica rabdare. Ne vom revedea curand in urmatorul proiect editorial”, a scris Dan Tapalaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here