Eugen Teodororovici ar fi trimis premierului Viorica Dancila, la finalul anului trecut, o scrisoare prin care a cerut demisia sefului ANAF, Ionut Misa, din cauza ca ar fi nemultumit de activitatea acestuia, potrivit unor surse News.ro.

in luna aprilie a anului trecut, Teodorovici l-a atentionat pe Misa ca va trebui sa respecte tintele privind incasarile, care au stat la baza bugetului pe 2018, tinte stabilite chiar de Misa in 2017, cand acesta a indeplinit functia de ministru al Finantelor.

In luna iulie a anului trecut, Teodorovici a repetat avertismentul si a spus ca Misa trebuie sa lucreze ”foarte, dar foarte mult” pentru a se ridica la nivelul sau de exigenta si nu accepta nicio deviere de la planul de incasari stabilit chiar de Misa in 2017.

La finalul anului trecut, Teodorovici ar fi cerut premierului Dancila, printr-o scrisoare, demisia lui Misa, nefiind multumit de activitatea sa in fruntea ANAF, potrivit surselor consultate de News.ro.

Bugetul general consolidat, care include atat bugetul de stat, cat si bugetele de pensii si de somaj, a incheiat primele 11 luni cu un deficit de 26 miliarde lei (5,58 miliarde euro), 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB), de aproape trei ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, arata datele publicate recent pe site-ul Ministerului Finantelor.

In primele 11 luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 10,2 miliarde lei, respectiv 1,21% din PIB. in aceeasi perioada din 2016, deficitul bugetar a fost de 5,5 miliarde lei, respectiv 0,73% din PIB.

Misa a reactionat pe Facebook, afirmand ca „merita felicitari”.

„Nu stiu despre ce solicitare ar fi vorba. Public, ministrul nu a facut nicio declaratie de acest gen. Cred ca ar fi si foarte greu sa faca o astfel de solicitare, avand in vedere ca ANAF are cele mai mari incasari din istorie si mult peste ce a fost prevazut initial in legea bugetului. Cel mult sa felicite public angajatii si conducerea ANAF pentru rezultatele deosebite care au contribuit major la incadrarea in deficit”, a declarat Ionut Misa.