Acasă Sanatate Din bucataria procesatorilor de carne: Cum sunt injectati puii inainte de ambalare?

Din bucataria procesatorilor de carne: Cum sunt injectati puii inainte de ambalare?

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

De ce credeai ca puiul de la magazin are alt gust decat cel de la tara? Iti demonstram noi acum cu ajutorul unui filmulet socant, unde putem vedea cum sunt injectati puii inainte de ambalare.

Internetul e plin de mesaje alarmante despre puii hraniti cu hormoni de crestere, o practica despre care autoritatile spun clar ca este strict interzisa, dar nimeni nu zice si de injectarea acestora.

Totusi, unii producatori au transformat aceste temeri intr-un instrument de marketing si scriu pe ambalaj „fara hormoni de crestere”. Asta desi, cel putin teoretic, toate produsele din pui sunt fara hormoni.

„Nicaieri in Europa nu se folosesc hormoni de crestere la pasari si sunt interzisi. Sunt interzisi hormonii de crestere, sunt interzise antibioticele si sunt interzise orice fel de fainuri animale”, spune presedintele Romalimenta, Sorin Minea.

Suspiciunile parintilor pleaca, e drept, de la o realitate. Puii de tara arata si au cu totul alt gust fata de cei pe care ii cumparam din magazin. Dincolo de mitul hormonilor, explicatia vine din felul in care sunt crescuti si mai ales hraniti. La trei saptamani, puiul de la tara e inca foarte mic, in timp ce puii crescuti in abator au ajuns deja la maturitate. Producatorii spun ca vorbim de rase diferite. In abatoare ajung rasele selectate, cu un ritm de crestere rapid.

Consumatorii cred ca diferenta sta in chimicalele cu care sunt hraniti puii si care dau si gustul carnii. Asta pentru ca, de multe ori, de la magazin cumparam de fapt carne gata procesata. Cu apa, sare si uneori chiar si E-uri.

„Se numesc saramuri, care contin clorura de sodiu, deci sodiu. Sodiul, cum stim, chiar nu este indicat in exces. In acea saramura, sunt introduse si substante din categoria aditivilor, precum glutamatul monosodic sau fosfatii de sodiu”, a declarat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Daca hormonii sunt un mit, faptul ca unii producatori injecteaza carnea de pui cu diferite substante pentru a o face mai moale e deja dovedit. Si desi este legal si nu prezinta riscuri pentru sanatate, ati face bine sa verificati acest lucru in magazin. V-ati putea trezi ca din kilogramul de carne cumparat, trei sute de grame sunt apa.

 

Sursa: antena3.ro