Intr-un raspuns la o intrebare a senatorului USR Vlad Alexandrescu, care a dorit sa stie cate a gradinite a finalizat PSD din cele 2500 pe care le-a promis, ministrul Educatiei sustine ca s-au terminat lucrarile la 185 de unitati, din care 40 in 2017 si opt in 2018.

Ecaterina Andronescu nu explica, in raspunsul la interpelare, cand s-au finalizat celelalte 137 de gradinite, in conditiile in care interpelarea lui Vlad Alexandrescu se referea strict la guvernarea PSD din perioada 2017-2018.

Potrivit raspunsului ministrului Educatiei, alte 37 de gradinite sunt in executie, iar pentru alte 158 sunt in derulare diferite proceduri, din etapa de achizitie a procedurilor de proiectare la cea de contractare a lucrarilor.

Andronescu nu ofera nici un fel de date privind constructia unor noi crese. Ministrul Educatiei mai precizeaza ca Ministerul Dezvoltarii gestioneaza Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) prin care se pot finanta si noi unitati de invatamant preuniversitar.