Sorin Dumitrascu, liderul sindicalistilor din penitenciare, spune ca Tudorel Toader a dezinformat cand a declarat ca autorul crimei de la Medias nu a fost eliberat in baza recursului compensatoriu, in vreme ce, in realitate, acesta ar fi fost liberat conditionat in mai 2019 sau la termen in 2021.

„Il avertizam pe ministrul Toader ca infractiunea de comunicare de informatii false se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. In data de 16 ianuarie 2019, Tudorel Toader – inca ministru al justitiei – informa opinia publica despre faptul ca „autorul crimei de la Medias nu face parte din categoria celor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu”. (…) In realitate, in situatia in care nu ar fi existat asa-numita lege a recursului compensatoriu, cel cunoscut drept criminalul de la Medias ar fi fost liberat conditionat in luna Mai 2019, iar la termen in luna August 2021”, preczieaza Sorin Dumitrascu, liderul Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), printr-un comunicat de presa.

Potrivit acestuia, informatiile sunt incluse in dosarul de penitenciar al detinutului Rusu Marius. Dumitrascu mai precizeaza ca Legea recursului compensatoriu, intrata in vigoare la data de 19.10.2017, a obligat administratia Penitenciarului Deva sa-l analizeze pe detinut in comisia de liberare conditionata in data de 23 octombrie 2017, acesta beneficiind, la momentul primei evaluari, de scaderea din pedeapsa a unui numar de 372 de zile de inchisoare ca urmare a aplicarii legii.

„Aceasta prima Comisie de liberare conditionata a hotarat, la acea data, amanarea liberarii detinutului Rusu Marius pentru o perioada de 6 luni, din cauza naturii si gravitatii infractiunii savarsite, situatiei disciplinare si conduitei acestuia, urmand ca acesta sa fie reanalizat, in data de 03.05.2018, data la care a si fost propus Judecatoriei Deva pentru liberare. Daca nu ar fi existat legea recursului compensatoriu, criminalul de la Medias ar fi fost analizat in prima comisie de liberare conditionata a Penitenciarului Deva in luna Noiembrie 2018, iar in cea de-a doua comisie – daca ar fi fost amanat pentru aceleasi motive – in luna Mai 2019. Prin urmare, azi, Rusu Marius nu era in libertate, iar tanarul din Medias nu era ucis”, mai spune liderul federatiei.

In sursa citata este atrasa atentia ca din cei peste 14.000 de beneficiari ai recursului compensatoriu de pana la acest moment, peste 70% vor recidiva intr-un orizont de timp de 1 – 3 ani de la momentul actual.

„Ceea ce inseamna ca, doar pentru primul an de aplicare, recursul compensatoriu va contribui la fenomenul infractionalitatii cu peste 10.000 de recidivisti din promotia Toader. Avand in vedere dimensiunea acestui dezastru pentru siguranta cetatenilor si repetatele incercari de dezinformare a opiniei publice reamintim ministrului Toader ca infractiunea constand in „comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, cunoscand caracterul fals al acestora” este sanctionata cu inchisoare de la 1 la 5 ani”, mai spune Dumitrascu.

Precizarile vin dupa ce ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a spus intr-o declaratie de presa ca autorul crimei de la Medias nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu. Totodata, Administratia Nationala a Penitenciarelor arata ca fostul detinut ar fi fost eliberat si in conditiile in care Legea recursului compensatoriu nu ar fi produs efecte, cazul sau putand fi analizat in comisia de liberare conditionata chiar cu doua luni inainte.

Legea recursului compensatoriu a intrat in vigoare la 19 octombrie 2017 si, potrivit acesteia, detinutii care au stat in conditii improprii beneficiaza de sase zile libere la fiecare 30 de zile executate. In prima zi in care Legea recursului compensatoriu a intrat in vigoare, au fost eliberati 529 de detinuti.

Un tanar de 25 de ani a murit, in weekend, la Spitalul din Medias, judetul Sibiu, acesta fiind injunghiat in urma unui conflict izbucnit intre mai multi localnici, intr-un club, apoi continuat in strada. Agresorul fusese eliberat recent in baza recursului compesatoriu.