Sute de romani protesteaza la Sibiu fata de ordonanta lui Toader! Ne e rusine cu Guvernul Dancila!

Peste 500 de oameni protesteaza, vineri seara, in strada, la Sibiu, fata de intentia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, de a emite o ordonanta de urgenta de repunere in termen a celor condamnati de complete de 5 judecatori nelegal constituite. La protest este si liderul USR, Dan Barna.

Protestatarii s-au adunat, vineri seara, in Piata Mare din Sibiu si, in jurul orei 19.00 au plecat in mars pe strazile Sibiului.

Acestia au steaguri tricolore, vuvuzele si pancarte pe care au scris "Ne e rusine cu Guvernul Dancila", "Noi nu suntem o natiune de hoti", "Sa va fie frica, Ardealul se ridica".

In drumul lor, protestatarii s-au oprit in fata sediului unde functioneaza Judecatoria, Tribunalul si Parchetele din Sibiu si au scandat "Cinste lor, magistratilor!", "Justitie, nu coruptie!", "Nu cedati, magistrati!".

De asemenea, oamenii au scandat "Hai romani, hai cu toti, sa scapam tara de hoti", "PSD, ciuma rosie" sau "Dragnea, nu uita, Romania nu te vrea".

Alaturi de presedintele USR, Dan Barna, la protest participa si unul dintre candidatii USR la alegerile europarlamentare, sibianul Nicu Stefanuta.

Oamenii spun ca au iesit in strada pentru a protesta impotriva Guvernului si a intentiei ministrului Tudorel Toader de a emite o ordonanta de urgenta care ar permite repunerea in termen a celor condamnati de complete de 5 judecatori nelegal constituite, scrie ziare.com.

25 ian 23:36Cap Limpede
Loading...