Asaltul conducatorilor coaliției de guvernare PSD-ALDE la adresa justiției și suprimarea protestelor din 10 august cu forta de catre guvernanti au adus România în centrul atenției Parlamentului European.

Conducerea Parlamentului European a convocat o sesiune plenară în care va dezbate situația complicată în care a ajuns România. Informaţia a fost confirmată pentru Digi24 de oficiali ai Parlamentului. Concret, conferinţa preşedinţilor, formată din şefii grupurilor politice din Parlamentul UE, a decis, în şedinţa de azi, ca această dezbatere să fie trecută pe agenda sesiunii plenare de la începutul lunii octombrie.

Eurodeputaţii vor vorbi despre modificările din Justiţie, despre statul de drept şi despre protestele din România, cu accent pe violenţele din 10 august. Propunerea dezbaterii a venit din partea grupului Verzilor. E posibil ca la dezbatere să participe şi premierul Viorica Dăncilă. Nu există procedură concretă de invitare, dar e o cutumă ca liderii să vină în plenul PE când e discutată situaţia din ţările lor.

Tot în luna octombrie, dar la sfârşit, preşedintele Iohannis va merge în PE, pentru a susţine un discurs despre starea uniunii – e un discurs pe care toţi liderii europeni îl susţin prin rotaţie.

sursa: digi24.ro