Acasă Sanatate Secretul care iti prelungeste viata! Efectele gandurilor intunecate in starea ta de...

Secretul care iti prelungeste viata! Efectele gandurilor intunecate in starea ta de sanatate!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Oamenii care cred ca sunt sanatosi traiesc mai mult, potrivit unui recent studiu efectuat pe mai mult de 6.000 de voluntari din Marea Britanie, publicat in ‘Psychological Science’, editata de Association for Psychological Science, informeaza Daily Mail.

Oamenii de stiinta din Elvetia si Marea Britanie considera ca rezultatul acestei cercetari ar putea sustine ipoteza ca diagnosticul fiziologic este mai eficient pentru predictia duratei de viata decat mijloacele medicale.

S-a dovedit ca persoanele care cred ca sunt sanatoase traiesc mai mult decat cele ale caror ganduri sumbre sunt preocupate de perspectiva duratei scurte a vietii lor, au declarat specialistii. Ei considera ca o astfel de estimare optimista a duratei de viata este chiar mai eficienta decat un stil de viata sanatos, cum ar fi renuntarea la fumat, a-ti face prieteni sau alimentatia.

Oamenii de stiinta au analizat date culese pe parcursul a 29 de ani referitoare la starea de sanatate a peste 6.000 de voluntari din orasele Newcastle si Manchester, cu varste cuprinse la inceputul studiului intre 41 si 96 de ani. Voluntarilor li s-au aplicat teste mentale regulate si le-au fost verificate conditiile de viata de zi cu zi. Pentru a evalua sanatatea participantilor, cercetatorii au folosit ‘Index Medical Cornell’, o lista care detaliaza un total de 195 de simptome patologice legate de tulburari fizice si psihice, scrie Agerpres.

Asociind date culese pe 15 teme diferite, cercetatorii au analizat performantele cognitive ale participantilor pe cinci domenii: capacitatea de inteligenta cristalizata, inteligenta fluida, memoria verbala, memoria vizuala si viteza de procesare.

Printre cele 65 de riscuri de deces pe care studiul le-a constatat ca avand o potentiala influenta asupra longevitatii, perceptia oamenilor despre propria lor sanatate s-a dovedit a fi cel mai important factor in comparatie cu variabilele sociodemografice, cu caracteristicile stilului de viata, parametrii medicali si abilitatile cognitive multiple. Cu alte cuvinte, s-a descoperit ca cel mai bun indicator al etalonului de viata este perceptia in legatura cu cat de sanatoasa se simte persoana respectiva.

„Perceptia unei persoane asupra starii sale de sanatate ar trebui sa fie luata in serios”, a indemnat dr.Stephen Aichele, cercetator la Universitatea din Geneva, alaturi de colegii sai Patrick Rabbitt (Universitatea Oxford) si Paolo Ghisletta (Universitatea din Geneva).

Oamenii cu o minte activa traiesc mai mult decat cei cu o deteriorare a proceselor cerebrale, se precizeaza in studiul publicat in revista ‘Psychological Science’.

Dr. Aichele considera drept cauza a acestui fenomen faptul ca starea de boala a organismului poate afecta creierul si pierderea agilitatii mentale ar putea indica conditii de sanatate depreciate.

„Studiul nostru arata ca doua variabile psihologice — auto-evaluarea inferioara a starii de sanatate si scaderea vitezei de procesare legata de varsta — par in special sa fie indicatori importanti ai riscului de mortalitate crescut la varsta mijlocie si la adultii in varsta”, el subliniat specialistul.

Aichele a declarat ca grupul de cercetatori care a efectuat acest studiu sugereaza ca aceste atribute psihologice, spre deosebire de factorii de risc medical care sunt definiti mai restrans, reflecta si, in acelasi timp, sunt influentati de o gama larga de comportamente in legatura cu starea de sanatate, precum si de alte insusiri.