Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes-Bolyai a sustinut o cuvantare despre importanta culturii si a studierii istoriei in scoli, punand accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii”.

In cadrul sesiunii organizate de catre Academia Romana cu ocazia Zilei Culturii Romane, profesorul Pop a exemplificat magistral unde duce educatia de tip nou din scolile romanesti, aratand ca astfel se obtin generatii intregi de analfabeti functionali.

„ Am vazut relativ recent ca, in programele scolare, aproape orice referinta istorica din studiul literaturii este eliminata, iar creatiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate intelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifica prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cartarescu, Mircea Eliade si Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi si noi” si prin „Rascoala”, la literatura religioasa prin Dosoftei si Arghezi, la literatura istorica prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi si Maurice Druon etc. Fireste, nimeni nu mai citeste operele literare respective in intregime, ci profesorii si elevii se multumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastise, cu reproducerea unor comentarii ale altora si, rar, cu fragmente din lucrarile in cauza. De aceea, asistand la ore in scoli, mi-a fost dat sa aud in anii din urma intrebari si remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon asa de naiv in comparatie cu Mircea Eliade?”, „De ce sa-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleasi teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stanescu?” etc. Disciplina numita „Istorie” – atat cat mai exista ea in scoala, la dimensiunea unei ore pe saptamana – abordeaza tot „teme mari”, reluate la nivel superior (dupa cum ni se spune) in fiecare clasa urmatoare.

De exemplu, se compara revolutiile din epoca moderna si contemporana, de la Revolutia Engleza din secolul al XVII-lea pana la Revolutia Romana de la 1989. La fel se intampla cu razboaiele sau conflictele armate, de la Razboiul Troian pana la Razboiul celor Doua Roze (intr-o prima etapa) sau de la Razboaiele Napoleoniene la Al Doilea Razboi Mondial (in alta etapa). Astfel, unii elevi pot invata cate ceva despre Napoleon Bonaparte inainte de a sti date despre Marea Revolutie Franceza, care l-a produs pe Napoleon. in urma unei lectii de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate pana azi (adica de la catapulta pana la metodele digitale de lupta) am auzit o intrebare stupefianta: „Oare Iulius Caesar era un om destept, din moment ce nu-si stabilea strategia de lupta la calculator si din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „intunecat” ce sa mai spun? Mintile tinere se dezorienteaza complet cand afla ca universitatile sunt o „inventie” tocmai a „barbariei medievale” sau cand vad ca, in scriptoriile manastirilor, calugarii truditori au copiat manuscrisele intregii intelepciuni antice si le-au pastrat ca pe odoare de pret pentru viitorime”, a spus profesorul Pop.

Rectorul Universitatii Babes-Bolyai a deplans si eliminarea componentei spirituale din invatamant, care are ca rezultat „promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi”.

„Cum s-a putut ajunge la asemenea aberatii educationale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii. Elevii nu mai stiu si nu mai trebuie sa stie ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau rationalismul, nici carui secol ii apartine romantismul si nici cum s-a manifestat iluminismul. Am facut experimentul neinspirat de a-i pune pe studentii mei din anul I sa aseze in ordine cronologica cateva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunandu-le ca s-au manifestat in trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet nestiutori, iar unii mi-au spus ca nici nu-si obosesc mintea, fiindca pot sa caute pe telefon daca au nevoie. Altii, mai versati in formele de comunicare actuale, au pretins ca impartirea aceasta vetusta pe curente culturale, literare, de idei este o conventie umana si ca lumea trebuie studiata si cunoscuta global, pieptis, fara bariere si fara domenii. I-am intrebat atunci despre universalismul titanilor Renasterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor si mi-au cerut voie sa caute pe Google.

in aceste conditii, cum sa mai indraznesti sa intrebi ceva despre lipsa de informatii din manuale privind umanismul romanesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienachita Vacarescu si Sadoveanu, Cosbuc si Goga si chiar Toparceanu si Minulescu? ti se sugereaza ori ti se spune clar – dupa punerea unor asemenea intrebari – ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob. Prin astfel de conceptii ale noilor „propagandisti”, tinerii ajung la un nivel minim de cunostinte de cultura generala si de cultura nationala, nivel care nu-i ajuta deloc sa se orienteze in lumea contemporana. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma si te cred daca le spui ca Michelangelo a facut Capela Sixtina la 1300, animat de conceptii iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educatiei, ne trezim cu promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi. Campaniile de denigrare a educatiei (scolii) si a institutiei bisericesti conduc in aceeasi directie de repudiere a valorilor culturale”, a afirmat reputatul academician si istoric.

Academicianul a deplans mentalitatea unor educatori care cred ca singurele cunostinte pe care tinerii trebuie sa le cunoasca sunt cele legate de mancarea sanatoasa, bussines sau folosirea calculatorului. Adolescentii stiu totul despre pokemoni, dar nu stiu cine sunt marile personalitati ale istoriei nationale.

„Exista educatori care cred (si aplica in practica aceasta convingere) ca daca elevii invata azi cum sa lucreze la computer, daca stiu (eventual) cum se deschida o afacere, cum sa manance sanatos, cum sa-si dezvolte anumite grupuri de muschi sau cum sa practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot sa stie si conjugarea verbelor neregulate, sa invete versuri, sa inteleaga pictura murala a Voronetului, sa explice notiunile de „hora” si de „doina” sau sa stie „pe de rost” unde se afla Pietrosul Calimanilor.

Este aceasta, probabil, o gandire de tip digital: memoria tinerilor, ca si memoria calculatorului, este limitata (ca doar nimic nu este infinit pe lumea asta pamanteasca!) si atunci de ce sa le-o ocupam cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” si sa-i lasam neadaptati la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului? Toate bune si frumoase, daca ar fi asa, dar nu este, fiindca mintea omului nu functioneaza pe principii digitale, mintea omeneasca nu este un computer. Capacitatea noastra de memorare este, practic, nelimitata, iar nefolosirea acestei capacitati devine, in anii din urma, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu notiuni de cultura istorica precum cele mentionate mai sus il transforma pe om intr-un ogor fertil necultivat. inca din vechime, campurile cultivate intens cu anumite plante erau lasate dupa un timp sa „se odihneasca”, erau lasate „in parloaga” sau „in moina”, dar numai cu un scop: ca sa poata produce apoi mai mult si mai bine ulterior! Daca insa noi, in perioada celor 12 ani de studii elementare si secundare, ii lasam pe elevi sa „se odihneasca” si nu le inoculam deloc sau aproape deloc cultura (experienta culturala a natiunii si a omenirii, mostenirea generatiilor care ne-au precedat) ii lasam complet de izbeliste, ii lasam prada celor mai dureroase si periculoase experiente si experimente.

Multi spun ca nu stiu, fiindca au uitat. Este cel mai adesea fals: ca sa uiti, trebuie mai intai sa ai din ce uita. Se spune ca – in chip paradoxal – cultura generala este ceea ce-ti ramane in memorie dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat in scoala!
Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoastere precum istoria, istoria literara si culturala, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci si istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Va rog sa intrebati un tanar care sunt mecanismele simple din fizica, sau cand a trait Newton, sau ce este un postulat, sau cand a fost inventat motorul cu ardere interna, sau cum, cand si de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu stiu din capul lor daca pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate in lume, in ultimele doua secole, sa zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu stiu ce/ cine este „Fat-Frumos din lacrima”, nu mai stiu ce sa creada despre Mihai Viteazul, despre Balcescu si Kogalniceanu, dar stiu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Razboiul Stelelor, de Stapanul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rau deloc, evident, ca stiu aceste lucruri despre lumea care-i inconjoara, dar este gresit sa fie privati programatic din zestrea lor mentala de mostenirea culturala a omenirii”, a mai adaugat Ioan Aurel Pop.
Profesorul a incheiat spunand ca universalul nu poate fi inteles decat prin particular si adevarul nostru este legat de valorile noastre. Acesta a deplans faptul ca unii se rusineaza de Eminescu sau de cultura nationala.

„Prin urmare, chiar daca adevarul este relativ, dar el ramane adevar. Iar adevarul nostru se afla in legatura cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu si ne dezicem uneori de el, avem o sarbatoare a culturii nationale si ne rusinam de ea, daca nu de substantivul „cultura”, atunci de adjectivul „nationala”, ca si cum ar fi ciumat. Deocamdata insa – pana la reusita deplina a globalizarii – un strain venit spre noi nu ne va intreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii nostri de valori, de Ulpia Traiana, de Densus si de surdesti, de „Balada” lui Porumbescu si de Victor Babes, de un contemporan roman al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai multi vor tacea in fata unor astfel de intrebari sau vor spune – in pacatoasa traditie romaneasca – ca nu avem nimic, ca nu am creat nimic si ca nu reprezentam nimic. Ne complacem uneori in aceasta ieftina filosofie a nimicniciei, autoflagelandu-ne cu pasiune. Noi nu suntem, fireste, creatorii culturii universale, dar fara noi (ca si fara ceilalti), cu siguranta, cultura lumii ar fi mai saraca.

Cultura romaneasca, invatata la scoala din perspectiva istorica – ca sa nu mai auzim oameni spunand ca Eminescu sau Cosbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastra, salvarea mintilor noastre, dar si calea de a intelege universalitatea. Cultura lumii – daca exista – este formata din toate culturile nationale si regionale. Ca romani, vorbitori de limba romana, ca sa-l receptam pe Goethe intr-o buna traducere romaneasca, trebuie sa-l patrundem pe Eminescu, fara de care am fi cu totii mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine sa veghem aici, la Academia Romania, ca noi, romanii, sa nu uitam niciodata „sa ne cuprindem de acel farmec sfant”, asa cum ne indeamna, din vesnicie, Eminescu.
Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neaga valoarea culturilor nationale in general si a culturii nationale romanesti, in special”, a concluzionat Ioan Aurel Pop.

Sursa: poatenustiai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here