Scarbit de faptul ca Andrei Gheorghe nu a fost apreciat la adevarata sa valoare in timpul vietii, Dan Negru transmite un mesaj dur in special colegilor din media pe care ii face ipocriti.

Dan Negru a transmis un mesaj dur dupa moartea lui Andrei Gheorghe, criticand faptul ca azi curg omagiile, insa in ultima parte a vietii a fost ignorat de breasla pe care a servit-o atata timp. Vedeta Antenei 1 aminteste si de alte situatii similare, printre care a corespondentului de razboi Mile Carpenisan si a muzicologului si realizatorului de radio si televiziune Iosif Sava.

„E ipocrita si mizerabila breasla mea! Il omagiaza azi in toate titlurile, dar de multa vreme l-a ignorat total! Cand venea vorba de Andrei Gheorghe i se punea eticheta «nu mai are public»! Prea destept, liber si citit pentru breasla asta, azi! Am vorbit cu Mile Carpenisan, trist, doborat si dat afara din breasla, dar dupa moartea lui aceeasi breasla il punea pe prima pagina si ii facea emisiuni omagiale. Pe Iosif Sava l-au dat afara din TVR si apoi, dupa moarte, i-au pus un bust pe coridoare. Mizerabila si ipocrita breasla!“, a scris Dan Negru pe Facebook.

Andrei Gheorghe, unul dintre cei mai buni oameni de radio pe care i-a avut Romania, a fost fortat sa paraseasca Pro FM in vara lui 2016, la doi ani dupa ce postul a fost preluat de RCS&RDS. Cu regret, precizand ca si-ar fi dorit sa mearga mai departe cu emisiunea si cu radioul, Andrei Gheorghe isi anunta atunci si retragerea din media:

„Sunt batran. Mi s-a reprosat asta. La Pro FM la greu! Probabil au si ei dreptate. There is no country for old men!“

Tot atunci, Gheorghe spunea ca stilul lui, care mereu a fost greu de digerat pentru unii, deranjeaza conducerea. Anterior, Dan Negru a amintit de refuzul in stilul caracteristic pe care i l-a servit Andrei Gheorghe cand l-a invitat in emisiunea „Te pui cu blondele“, dar si de intalnirile cu el.

„«Nu fi bou! Nu ma mai chema!», asa mi-a refuzat ultima data Andrei Gheorghe invitatia de a veni in show-ul meu! Eram in restaurantul Nobil din Chisinau, lucram amandoi pentru Prime TV si il tot bateam la cap sa vina invitat la «Blonde» impreuna cu Vadim Tudor. Ma refuza mereu! Acolo, la Chisinau, cand voia sa nu pricep ce spune, o rupea pe ruseste cu cei din jur! Cand a fost arestat pe motiv ca ar fi consumat droguri, PRO TV nu s-a dezis de el, mai mult de atat, bossul Pro, Adrian Sarbu, l-a sustinut public. Cool, cu energie si lumina, fara ganduri negre“, a mai scris Negru.

Sursa: adevarul.ro

Loading...