In Romania, ne place sa ne balacarim, se acuzam inaintea oricarei cercetari preliminare, apar public tot soiul de clovni care lanseaza mesaje dramatice, acuzatoare. Romanul e o fiinta ciufuta, balcanica, mereu carcotasa, cautatoare de galceava inutila, premiant la aratarea cu degetul. Spre altii, evident, acuza jurnalistul Radu Tudor.

„Chiar fiica marelui blond a spus ca multumeste celor de la SMURD pentru eforturile uriase facute intru resuscitarea tatalui ei.

E o realitate trista, dar adevarata. Lui Ilie Balaci ii placea viata si nu facea rabat de la nimic : fuma ca un turc, bea sprit dupa sprit, nopti lungi pana spre dimineata in carciumi si cluburi. Chiar in noaptea dinaintea mortii sale, a chefuit pana la 4 dimineata, la cei 62 de ani ai sai, cu prietenii intr-un club. Presupun ca a fumat tot ca un turc si a baut, vorba aia, ca omu’…

Era strict treaba lui cum isi traia zilele.

Aceasta viata intensa putea fi vazuta pe fata lui, radical diferita de a blondului care si-a pus la picioare fotbalul romanesc in anii ’70-’80.

Ilie nu se ferea sa recunoasca asta, sa fie onest cu el insusi si cu cei din jur, sa recunoasca public faptul ca-i placea sa traiasca viata la maxim.

Lorena, fiica lui, declara ieri : “Tata mereu zicea ca o sa moara tanar”. Stia el foarte bine de ce spune asta.

Dumnezeu sa-l odihneasca pe marele Ilie Balaci si pe noi sa ne ierte pentru toate bazaconiile pe care le facem inaintea inmormantarii lui !”, scrie Radu Tudor pe blogul sau.