Psihologul Aurora Liiceanu descrie universul social media ca fiind o lume care consuma, dar in gol. Fara dorinte reale. Doar ca sa fie vazuta, sa se laude, sa barfeasca. Este lumea social media vazuta de psihologul Aurora Liiceanu. Romanii se potrivesc de minune in lumea asta. Neavand niciun filtru, nicio educatie financiara, cum erau caracterizati in prima parte a dialogului. Cu un perpetuu complex al saracului, romanul n-are vreun dubiu privind actiunile sale. Prefera imprumutul de la institutii, nu din familie. Prefera calatoriile si lucrurile scumpe. Nu se-ntinde niciodata cat ii e plapuma. Rezultatul: deposedare, anxietate, viata in realitati paralele.

Aurora Liiceanu: Azi traim in realitati paralele. Nu exista ideea de a economisi. Pe vremuri puneai un leu-doi deoparte, la pusculita. Pusculita insasi a disparut. Era o forma de minima educatie financiara pentru copii. Educatia noastra nu e buna. Sunt de parere sa dai copilului o suma de bani pe mana si apoi sa fii necrutator cu orice depasire de buget.

Reporter: De unde stiti lectia asta?
Aurora Liiceanu: Asa am trait eu pe cand eram studenta.

Aveam sora mai mare. si mereu ma certam. De ce imi dati pantofii ei, de ce mie nu-mi luati pantofi. Ajungand studenta, tatal meu mi-a spus: uite, va dau aceeasi suma de bani. Aici aveti masa, casa. in rest, nu ma intereseaza. Niciun leu in plus. Bere, imbracaminte, tramvai, va priveste.

M-a executat necrutator.

Am cumparat odata material de palton, dar n-aveam bani de serj. I-am zis de serj. Nu-ti dau, ti-am zis, mi-a spus el. Pai, vreau banii de luna viitoare. Nu-ti dau! De unde sa imprumut? Eram cu totii saraci, ca studenti. Am gasit un bumbac tampit si mi-am stricat paltonul. Paltonul mi-a dat o lectie. Nu puteam sa ma intind mai mult decat mi-era plapuma.

Acum iar vin la sondaje.

Tinerii nu se mai imprumuta de la parinti, de la prieteni. Interesant, nu? Tinerii prefera bancile. Ori, din nou vorbim de confortabil, nu? Cu parintii mai poti negocia, nu cer dobanda. Banca te strange cu usa. Pe de alta parte, daca pana acum imprumuturile astea mergeau catre reparatii de casa, reabilitare, confort personal, acum obsesia este calatoria in lume.

Bun, aici incepe fudulia.

Cu cat te duci mai departe de casa cu atat te lauzi mai tare. Caraibe, Maldive,Tenerife, Belize. Nu-i de nasul tau Franta, Bulgaria. Este psihologia sarantocului. Sarantocul trebuie sa fie ostentativ ca sa se vada. Oamenii cu bani multi nu merg in locuri cu multa lume. Unii sunt chiar discreti, merg in zone izolate. Clasa medie romaneasca merge la all inclusive.

Cuuuuum sa-ti cumperi tu o rochie frumoasa si s-o porti sa te vada doar barbatul si copilul? Nu se poate!

Nevoia de recunoastere sociala, de exhibitionism.

Totul se exhiba. De ce? Este clasic in psihologie. Este fereastra lui Johari. Sunt 4 ferestre, ca niste geamlacuri, nu? ceea ce o persoana cunoaste despre sine si este cunoscut si de catre ceilalti (“eu stiu si ceilalti stiu”); ceea ce este necunoscut persoanei despre sine dar este cunoscut de altii (“eu nu stiu dar ceilalti stiu”); ceea ce o persoana stie despre ea dar ceilalti nu stiu (“eu stiu dar ceilalti nu stiu”). Ultima parte e de secrete, de intimitate. Toata aceasta psihologie e mutata catre public.

E combinatie de voyarism si exhibitionism.

Esti important, ai bani, mergi in destinatii exotice. Unii. Ceilalti au viata goala, nu li se intampla nimic. Se uita pe gaura cheii, la viata altora. Una din spaimele psihologiei este ca toata viata privata va deveni total publica. Care-i pericolul? Eul are nevoie si el de-o intalnire cu el insusi, nu? Intimitatea s-a erodat extraordinar. Esti vulnerabil la orice miscare a turmei, nu?

Traiesti dupa trenduri, nu conform tie.

Lumea cheltuieste, cheltuiesc si eu fara sa ma intreb dece fac asta.

De asta trebuie sa stai cu tine sa te intrebi. Am nevoie cu adevarat de astfel de imprumuturi?

Reporter: Ce-a fost dupa 1989?
Aurora Liiceanu: Eram neumblati, fara experiente. Uite, am iesit prima oara cu avionul din Romania. in avion, lumea avea casti, se uita la filme, asculta muzica. Eu eram inspaimantata. Daca ma costa, n-am bani destui, ce ma fac? Ori cam asa au fost romanii dupa Revolutie. Castile erau gratis, puteam si eu sa ascult muzica.

Nu, nu, mi-a fost teama si ma prefaceam ca citesc o carte.

Ore-n sir. Complexul provincialului. Ne-au tremurat picioarele, precum imi spunea taica-meu despre provincialii care veneau la Bariera Vergului, aici, in Bucuresti. Se descaltau de ciubotele lor taranesti si-si puneau pantofi de boieri.

Reporter: Cum se vedea Esticul?
Aurora Liiceanu: Eram salbatici. Aveam gesturi crispate. Nu ai aceasta distanta de restul lumii.

Aurora Liiceanu: Oamenii sunt lacomi.

Tot apelez la sondaje. Un sondaj despre Dezirabilitate sociala. Cand mintim constient sau inconstient ca sa facem o impresie buna – despre asta este povestea. Daca gasiti bani pe strada ce faceti? 70 si ceva la suta din raspunsuri erau ca vor gasi pierzatorul. Hai sa fim seriosi!

Ne place sa ne dam generosi, sa fim curati, sa fim cinstiti.

Va spun eu experimentul meu. Am lasat o fusta pe gard. N-au trecut trei ore si a disparut. Nu pot sa cred cum ne mintim ca sa dam bine. Ne place sa mintim. Am fost lacomi dupa 1989? Cine recunoaste, spune-mi mie.

Daca e moral, e prostut. Daca e competent, dar e jigodie?

Reporter: Relatiile de dupa 89?
Aurora Liiceanu: Oho, au contat daca vezi primii milionari ai nostri. Strainii alegeau oameni cu relatii, nu? Daca dezvolti o afacere undeva, nu ma alegi pe mine, doar nu vrei sa te bag in faliment. Dupa 89 a aparut problema asta: competenta si moralitate.

Reporter: Cum alegi omul potrivit?
Aurora Liiceanu: Daca e moral, e prostut. Daca e competent, dar e jigodie? E greu de ales. Interesant este ca au urcat incompetentii si imoralii, cei mai multi. Acum competent inseamna altceva. Te duci cu banii sa-i depui la banca. Zice functionarul: nu-i de competenta mea. La scoala invatam competente. Cum adica? Competenta se formeaza. Nu e cunostinta.

Au disparut procesele. Traim stari.

Aurora Liiceanu: Da, educatia financiara, de orice fel, in general, ca proces, nu mai exista. Juriile, instantele de orice fel, s-au dinamitat. Astazi conteaza influenta, popularitatea, notorietatea. Competenta este stanjenitoare, este lichidata. Important este sa zica lumea despre tine. Recunoasterea sociala este mai importanta decat importanta de sine pe care ti-o dai.

Nu dai doi lei pe tine, dar important este sa fii recunoscut.

Da, in Romania merge foarte bine asta. Este o societate involuata, sau evoluata in sensul barfei, notorietatii.

Exteriorul era luat drept reper. Interiorul nu conteaza. Pe chestia asta, Romania stagnand a ajuns la nivelul majoritatii de astazi, social media. Suntem niste indivizi incerti, nesiguri. Suntem nelinistiti, dezorientati.

Nici banii, nici faima nu dau securitate sociala.

Bineinteles, se intra in alta anxietate. Da, dar ceea ce este inspaimantator este ca multi oameni care au o bruma de cultura isi cresc foarte prost copiii. Ceea ce se numeste sindromul beizadelei. Daca un baiat are doua yahturi, doua Lamborghinni, ce dorinte mai are? ii omori copilului dorintele.

Moartea dorintelor il face sa fie nefericit.

Sa ia droguri, sa se sinucida. I-au murit dorintele. Trebuie sa existe un timp intre a dori si a obtine. Un timp psihologic. Sa te culci seara si sa visezi la pantalonii vazuti intr-o vitrina. Bun, daca ridici un deget si ti se aduc pantalonii, nu mai e dorinta. Vrei mereu mai mult.

Trebuie sa-ti inveti copilul sa nu risipeasca banul, sa nu-i vina din cer tot ce vrea. S-a ajuns sa ai inainte de a dori.

Citeste mai mult pe hotnews.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.