Prima Casa 2019. Care sunt conditiile si la ce banci poti aplica!

O noua editie a Programului “Prima Casa” demareaza de vineri, cu un buget de 1,987 miliarde de lei, a anuntat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), intr-un comunicat de presa.

Conform institutiei, lansarea editiei din 2019 a programului guvernamental a fost posibila ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finantelor Publice (MFP), a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei alocat pentru anul in curs.

“Timp de 10 ani, Programul “Prima Casa” a extins in mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu varste pana la 35 de ani, oferindu-le sansa de a achizitiona o locuinta. Eficienta si notorietatea programului se bazeaza pe parteneriatul construit intre statul roman, ca initiator, FNGCIMM, bancile finantatoare si beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unica de a accesa un credit imobiliar in conditii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% si cu costuri totale de finantare plafonate. Pana la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garantii si promisiuni de garantare pentru achizitionarea sau constructia de locuinte pe intreg teritoriul Romaniei. Suntem pregatiti de lansarea etapei corespunzatoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operationale imbunatatite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situeaza in tendintele actuale din sectorul financiar”, a declarat Gheorghe Lapadat, directorul general al FNGCIMM.

Programul “Prima Casa” din 2019 beneficiaza de aceleasi conditii de acordare a garantiei statului roman pentru finantarile aprobate de catre bancile participante si va fi derulat prin intermediul a 15 banci finantatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank si Intesa Sanpaolo Bank.

Plafonul total al garantiilor ce pot fi emise in anul 2019, potrivit legislatie in vigoare, este de doua miliarde lei si a fost aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 93/2019.

“Noua aplicatie de extragere si prelucrare automata a informatiilor, denumita la nivelul FNGCIMM “Alex’, utilizeaza tehnologia OCR - Recunoasterea Optica a Caracterelor (Optical Character Recognition) si faciliteaza transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari in sistemul informatic al institutiei. Se reduce astfel la minim riscul de eroare cauzat de interventia manuala in colectarea de date necesare analizarii solicitarilor de garantare, timpul necesar solutionarii putand fi considerabil diminuat”, se arata in comunicatul Fondului de Garantare.

Datele oficiale arata ca, anul trecut, au fost acordate in cadrul acestui program 20.423 de garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si 7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.

Totodata, de la momentul lansarii Programului, in anul 2009, si pana la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei.

FNGCIMM SA-IFN este o institutie financiara nebancara, cu capital de risc, infiintata in scopul facilitarii accesului IMM-urilor la finantari, prin acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse.

Garantia Fondului este de maximum 80% din valoarea imprumutului, fara a depasi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar si se emite la solicitarea institutiilor finantatoare partenere, pentru finantari aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de catre finantator.

Institutia colaboreaza cu 27 de institutii financiare in baza unor conventii de lucru.

1 mar 16:15