Cercetatorii au concluzionat dupa zece ani de studii ca asteoroidul care s-a dezintegrat partial in atmosfera Terrei in 2008, provocand prabusirea pe sol a unor fragmente ce contineau diamante, in Sudan, provenea din embrionul unei planete disparute a Sistemului Solar, au anuntat marti oamenii de stiinta, relateaza AFP.

Acea „protoplaneta”, de marimea lui Marte sau a lui Mercur, s-a format in primii 10 milioane de ani de viata ai Sistemului Solar, inainte de a fi distrusa in urma coliziunilor cu alte corpuri ceresti telurice, potrivit cercetatorilor europeni.

Asteroidul, denumit 2008 TC3 sau Almahata Sitta, avea marimea unui automobil. El a fost reperat de astronomi cu cateva ore inainte de coliziunea cu Terra in octombrie 2008, fapt ce a permis oamenilor de stiinta sa ii observe prabusirea pe planeta noastra.

Utilizand o tehnica de microscopie electronica, cercetatorii au studiat compozitia diamantelor continute in fragmentele telurice care s-au dispersat deasupra desertului Nubian (nordul Sudanului) dupa explozia asteroidului.

Ei au ajuns la concluzia ca aceste pietre pretioase s-au format la presiuni ridicate (peste 20 de Gigapascali), indicand faptul ca acea protoplaneta ar fi trebuit sa aiba o marime cuprinsa intre cea a lui Marte si cea a lui Mercur.

Marte (raza de 3.390 de kilometri) si Mercur (raza de 2.240 de kilometri) sunt cele mai mici planete din Sistemul Solar, care s-a format in urma cu aproximativ 4,6 miliarde de ani.

Aceste analize „aduc o dovada convingatoare” a faptului ca asteroidul provine dintr-o „planeta disparuta”, care a fost distrusa apoi de coliziuni cu alte corpuri ceresti, au subliniat autorii studiului publicat in Nature Communications.

Descoperirea intareste teoria potrivit careia planetele actuale ale Sistemului Solar s-au format din ramasitele catorva zeci de protoplanete de talie mare, au adaugat oamenii de stiinta.

Meteoritul 2008 TC3 face parte dintr-o categorie de roci rare denumite ureilite, care reprezinta mai putin de 1% din totalul obiectelor ceresti cazute pe Terra. Ele au adeseori o concentratie ridicata de carbon, sub forma de grafit si diamant.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.