Dumnezeu este dragoste si ne iubeste atat de mult, incat si-a sacrificat Fiul pentru mantuirea noastra. Atunci cand acceptam ideea ca exista un Dumnezeu atotputernic, atotstiutor si atotvazator, trebuie sa ne imaginam si cum ne vede El. Noi trebuie sa fim convinsi ca Dumnezeu nu ne priveste de sus, ci din inima noastra.

Era o zi trista de iarna…

Un biet baietas de 7-8 ani, singur si tremurand de frig, statea pe o banca, in gradina unui oras. I-o fi fost tare frig, caci hainuta de pe el era subtirica, iar pantalonasii aveau doua gauri mari la genunchi. Buzisoarele ii erau vinete si fata slaba ii era galbena ca ceara.

Poate o fi avut o suparare mare, caci plangea din cand in cand si privea spre Cerul acoperit de nori. Pe langa el trecusera multi insi, fara sa le pese de el. intr-o vreme, un domn batran s-a apropiat de el si i-a spus parinteste:

– Ce faci acolo, micutule? Astepti pe cineva?

– Da, domnule, raspunse copilasul. Astept pe Dumnezeu, sa vina sa ma caute.

– Ce vrei sa spui, dragutule? Esti bolnavior? Crezi c-ai sa mori?

– Nu, dar anul trecut El a trimis sa caute pe tatal meu si pe fratele meu mai mic, ca sa-i aiba in casa Lui, in Cer. Iar ieri, la spital, mama mi-a spus asa, ca si ea pleaca tot acolo, si ca Dumnezeu nu ma va parasi in niciun fel. Acum, adauga el in lacrimi, n-am pe nimeni care sa ma imbratiseze si sa-mi dea sa mananc. Si iata, atata vreme de cand ma uit in sus la Cer, sa vad daca vine Dumnezeu, dar nu vad nimic. Totusi, Dumnezeu va veni sigur, daca-L mai astept nitel. Nu e asa, domnule?

– Da, copile draga, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni nu asteapta in zadar pe Dumnezeu! El m-a trimis sa port grija de tine. Vino cu mine, nu te voi lasa sa duci lipsa de nimic, de acum inainte.

Ochii copilasului stralucira de bucurie si fata lui ca un fulger de biruinta…

„Stiam eu, zise el, ca Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, caci mama niciodata n-a spus minciuni! Dar cat ati intarziat pe drum si cat a trebuit sa va astept!”

Sursa: Secretele