Romanii mananca astazi mai putin peste decat cormoranii, insa Ministerul Agriculturii nu da bani pentru cormorani, desi sunt dusmanul numarul unu al pisciculturii, a declarat, marti, ministrul de resort, Petre Daea, in comisiile reunite pentru buget, finante si banci din Parlament.

El a fost intrebat de Florin Roman, deputat PNL, unde sunt banii pentru cormorani. „Am inteles din programe ca sunt si aveti finantare, dar nimic despre cormorani. Domnule ministru unde sunt banii?”, a intrebat deputatul PNL.

Petre Daea i-a raspuns deputatului pe un ton ridicat si iritat, totodata, gesticuland din deget: „Nu. Nu. Nu dam bani pentru cormorani, sa stiti, va spune ministrul Daea. V-a intrat cormoranul in cap? inseamna ca a avut loc.”

Deputatul PNL a replicat: „Dumneavoastra v-a intrat sau v-a iesit? Vorbiti despre cormorani”. El i-a cerut ministrului sa nu tipe si sa nu mai dea din deget, pentru ca „numai Ceausescu dadea cu degetul”.

„Vorbesc despre ceea ce trebuie in tara aceasta, va spun eu exact ca sa intelegeti. Dau din deget ca sa intelegeti dumneavoastra. Este o problema extrem de importanta. Romania, romanii mananca astazi mai putin peste din suprafata decat cormoranii. Iar dumneavoastra, aici, aveti un mare rol ca parlamentari, pentru ca exista in Parlamentul Romaniei o modificare a anexei. Ascultati-ma ca o rezolv eu. E bine sa o stiti pentru a putea gestiona votul dumneavoastra in Parlament. Este dusmanul numarul 1 al pisciculturii. Retineti, Romania si inainte si dupa 1989 ar trebui sa aiba politica de stat pentru dezvoltarea pisciculturii in domeniu, iar dumneavoastra nu intrati in peiorativ. Nu stapaniti fenomenul”, a replicat ministrul Petre Daea, adaugand ca arata cu degetul catre cormorani, nu catre deputati.

Ministrul Agriculturii a declarat pe 24 ianuarie ca o foarte mare problema pentru acvacultura din Romania sunt cormoranii, care pun probleme si pentru unii fermieri piscicoli, care au fost nevoiti sa renunte la afaceri si sa se reprofileze din cauza pierderilor inregistrate si, de aceea, Comisia Europeana trebuie sa gaseasca solutii.

El a venit cu aceste precizari dupa ce declaratiile din Parlamentul European, unde incerca sa atraga atentia asupra pagubelor imense pe care le produc cormoranii fermierilor piscicoli, decimand pestele, in conditiile in care aceasta specie de pasari este protejata printr-o directiva europeana, iar mijloacele folosite de fermieri pentru a-i alunga s-au dovedit ineficiente.

„Unii fermieri piscicoli au fost nevoiti sa renunte la afaceri si sa se reprofileze, sa cultive terenurile pur si simplu ca pe terenuri arabile, secand baltile respective, pentru ca nu mai puteau face fata. Este o ingrijorare la nivelul fermierilor romani si nu numai, ci si a celor din alte tari in ceea ce priveste activitatea din acvacultura. Ei nu-si mai pot dezvolta afacerea, nu mai pot accesa fonduri de la UE, pentru ca activitatea de pescuit este paralizata de numarul mare de cormorani, care, avand protectie, afecteaza populatia de pesti. Ei nu se mai sperie de nimic, toate mijloacele care au fost folosite de fermierii piscicoli s-au dovedit ineficiente. Ei nu se mai sperie de om, intra in masa apei si mananca pestele si dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigura continuitatea procesului piscicol si improspatarea resursei. Eu intr-adevar am avut o discutie cu comisarul Vela (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime si pescuit, n.r.) in Romania despre cormorani, i-am spus-o si lui asa si repet: cormoranii fac baie in piscina, asa cum ursii bat la geamul romanilor, asa cum ursii au luat-o prin orasele de munte si dirijeaza circulatia. Trebuie sa gasim solutii sa reducem populatia. Protejam cormoranul, dar in biodiversitatea aceasta sunt si pestii”, a afirmat pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea.