Doi oameni munceau in aceeasi padure taind lemne.
Copacii erau mari, puternici si vanjosi.
Cei doi taietori de lemne isi foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite:
Primul lovea trunchiul cu o constanta de neinchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca decat cateva clipe, pentru a-si mai trage rasuflarea.
Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora.
La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute in plus.
Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase!
Incepusera in acelasi timp si cei doi copaci erau la fel!
Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor!
– Nu mai inteleg nimic! Cum ai reusit sa termini cand te opreai la fiecare ora?
Celalalt zambi:
– Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si pentru a-mi ascuti securea.
Sufletul tau, omule, e asemenea securii. Nu-l lasa sa se rugineasca. Ascute-l cate putin in fiecare zi: Opreste-te din cand in cand din imprastierea cotidiana si cugeta la Dumnezeu! Gandeste-te mereu la ingerul tau pazitor si la sfantul tau protector! Gandeste-te o clipa si la toti cei dragi ai tai si inalta o rugaciune pentru ei, dar si pentru toata lumea! Imbratiseaza in fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: “Te iubesc!”. Fii dragut cu toti! Si cu cei din casa ta! Zambeste! Roaga-te! Ajuta pe cineva care are nevoie de tine! Uita-te la cer si priveste spre inalt!
