Alexandra Grigore a devenit personajul unui reportaj CNN. Romanca este co-fondatoarea unei organizatii care a inventat un scanner portabil. Ea foloseste aparatul in tarile sarace ale Africii, pentru a le crea o identitate si un dosar medical oamenilor care nu sunt inregistrati in bazele de date ale autoritatilor.

In Kenya, amprentele salveaza vieti. Datorita unui scanner portabil, oamenii care nu figureaza in bazele de date sunt amprentati si au de acum inainte un dosar medical complet, in care sunt trecute toate controalele efectuate.

„Fara el (dispozitiv, n.red.), oamenii probabil ar ramane acasa si si-ar accepta soarta. Le oferim speranta, biometria ne-a schimbat complet modul de a gandi”, spune Sabwa, voluntar.

Scannerul se conecteaza la smartphone-urile asistentilor medicali sau doctorilor, iar de aici, amprentele ajung automat intr-o baza de date, in care pacientul are alocat un cod.

„Uitandu-ma la aceste date, pot spune ca pacientul are cinci intrari, adica a fost tratat de cinci ori”, afirma Sabwa, voluntar.

Este o inventie mult-laudata, devenita realitate si datorita unei romance. Se numeste Alexandra Grigore si este co-fondatoarea organizatiei care a pus la punct dispozitivul.

„Tehnologia biometrica le permite multor organizatii sa evite un sistem bazat pe computer si sa treaca de la un sistem birocratic, la unul mobil. Sunt 1,1 miliarde de oameni in lume care nu figureaza in acte oficiale, precum pasaport, certificat de nastere, ceea ce-i face invizibili pentru restul lumii”, afirma Alexandra Grigore, cofondatoare Simprints.

Performanta Alexandrei Grigore nu e deloc intamplatoare. Romanca este absolventa de ASE si Politehnica si are un master in nanotehnologie si biotehnologie, la o universitate din Germania. Munca sa i-a atras atentia lui Bill Gates, care, impresionat de calitatile fetei, i-a platit doctoratul la Universitatea Cambridge – 13.000 de lire sterline pe an, arata digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here