Era odata un mare violonist pe nume Paganini.
Unii spuneau ca el era foarte ciudat. Altii, ca era supranatural.
Notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a vedea spectacolele sale.
Intr-o seara, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregatita pentru a-l primi. Orchestra intra si a fost aplaudata. Dirijorul a fost, si el, ovationat. Mai mult, cand aparu figura lui Paganini, publicul ova?iona cu entuziasm. Paganini aseza vioara sa la umar si ceea ce se auzea era indescriptibil. Doimi si note intregi, treizecidoimi si saizecipatrimi, seisprezecimi si semiseisprezecimi pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare.
Deodata, un sunet straniu intrerupse amuzamentul de la parter.
Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Dar Paganini nu se opri. Orchesta se opri. Uitandu-se la partitura sa, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme.
Publicul se opri. Dirijorul si orchestra, exaltati, incepura sa cante. Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se opri si ea. Dar Paganini nu se opri.
Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el uita dificultatile si inainta scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat. Dar publicul nu-si putea imagina ceea ce avea sa se intample. Toti spectatorii, uluiti, exclamau: UAU! Se rupse o a treia coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se bloca. Orchestra se opri. Respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la unica coarda care ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata.
Dirijorul se incuraja. Orchestra se motiva. Publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini ajunse la glorie. Numele sau strabate timpul. Nu este tocmai un violinist genial.
Este simbolul perseverentului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului.
___
Omule, oricine ai fi, nu stiu ce tip de probleme ai acum.
Poate fi o problema personala, familiala, profesionala…, nu stiu.
Dar un lucru stiu: Nu totul e pierdut. Mereu exista o coarda; Cantand la ea, exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cantand la ea, vei vibra. Invata sa accepti ca Cineva iti va lasa mereu o ultima coarda.
Cand vei fi descurajat, sa nu renunti niciodata. Atunci va exista in tine coarda perseverentei inteligente: “de a incerca inca o data”, de a mai face un pas cu un nou entuziasm.
Trezeste-l pe Paganini care se afla in tine si avanseaza pentru a invinge. Victoria este arta de a continua. Cand totul pare ca se prabuseste, da-ti o sansa si continua mai departe – Cel de Sus e cu tine.
Atinge coarda motivatiei si increderii si scoate sunete, rezultate pozitive.
Inainte, insa, intreaba-te:
Cine-l motiveaza pe motivator?
Adica: Cine motiveaza creierul tau, care pune in functiune mana, care canta la vioara?
Nu te frustra, nu te descuraja!
Aminteste-ti: acum mai este o coarda: Coarda invatarii prin repetitie pentru a gandi si gasi Calea.
Niciodata nu ti se vor rupe in viata toate corzile – Cel ce te-a creat are grija de asta.
Daca rezultatele sunt rele, atunci este sansa ta de a canta la ultima coarda, aceea a perseverentei si, mai ales, a smereniei, care reinviaza viitorul cu o innoire continua.
Este mereu coarda uitata, lasata cu siguranta de Cineva, care bine acordata, iti va da cel mai bun rezultat.
Insa daca, din intamplare, vei fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa ta de a atinge cea mai buna coarda din univers: Increderea in tine, prin DUMNEZEU!
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a intrupat, a luat chip de rob tocmai pentru a demonstra omului ca se poate ajunge la desavarsire, ca totul este posibil.
