Cel mai mare poet al Romaniei, Mihai Eminescu, pe numele sau adevarat Mihail Eminovici, a incetat din viata la data de 15 iunie 1889, foarte tanar, la doar 39 de ani. Decesul s-a produs in Casa de sanatate a medicului sutu din Bucuresti, Eminescu fiind inmormantat apoi la Cimitirul Bellu. Dupa 129 de ani de la moartea poetului, imprejurarile in care marele poet s-a stins din viata raman in continuare un subiect controversat, potrivit activenews.ro.

S-a nascut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botosani, fiin cel de-al treilea copil, din cei 11, ai caminarului Gheorghe si ai Ralucai Eminovici. Si-a petrecut copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca. Aceste momente unice le evoca si in poeziile „Fiind baiet…” sau „O, ramai”.

A fost angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani, la Tribunal si la Primarie si apoi pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu. Anul 1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. in luna ianuarie a anului 1866, dupa moartea profesorului de limba romana, Aron Pumnul, elevii au scos o brosura, „Lacramioarele invataceilor gimnazisti”, in care apare si poezia „La mormantul lui Aron Pumnul”, semnata de Mihai Eminovici.

La 25 februarie/ 9 martie acelasi an, debuteaza in revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-as avea”. Iosif Vulcan este cel care ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet si, mai tarziu, si de alti membri ai familiei sale. in acelasi an ii mai apar in „Familia” inca 5 poezii. A activat in randul societatilor studentesti, astfel a ajuns sa se imprieteneasca, la Viena, cu Ioan Slavici. A publicat in „Convorbiri Literare” si a devenit bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a introdus la Junimea. in anii tineretii s-a indragostit de Veronica Micle, poeta cunoscuta oamenilor tocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

In 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde pana in 1883 a fost redactor, apoi redactor-sef la ziarul „Timpul”. in 1883, scrie si marile lui poeme: „Scrisorile” si „Luceafarul”. in luna iunie a acelui an, surmenat, poetul s-a imbolnavit grav, fiind internat la spitalul doctorului sutu, apoi la un institut de langa Viena. in decembrie ii apare volumul „Poezii”, cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu. La 15 iunie 1889, marele nationalist si poet roman a murit.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota in jurnalul sau: “Astazi a murit Eminescu, in institutul de alienati, de o embolie. Luceafarul poeziei romanesti, poetul nepereche…”. Unul dintre cei mai mari romani murea “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota in unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare.

Un accident (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun), insa de mica importanta, a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic… Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”.

Cu toate acestea, un mister pluteste in jurul mortii marelui poet, Luceafarul poeziei romanesti.

Dupa inscrierea lui Eminescu intr-o societate secreta despre care marile puteri ale vremii scriau ca avea o natura conspirativa, poetul a innebunit brusc, un an mai tarziu.

Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar”. Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. in mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc.

Inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.