Nutritionistul Mihaela Bilic raspunde pe pagina de Facebook la dilema care ocupa din ce in ce mai mult timp in viata noastra. Care e cauza ingrasatului?

„In ultimii 50 de ani, odata cu abundenta alimentara si cu revolutia industriala, au aparut si kilogramele in plus. „Mancam prea mult si ne miscam prea putin”a fost explicatia repetata la infinit de lumea medicala. Dupa ce am ametit numarand caloriile provenite din mancare si pe cele cheltuite prin miscare, am constatat uluiti ca ceva nu e in regula, nu se explica. Cu cat consumi mai multa energie facand efort fizic, cu atat apetitul creste compensator, astfel incat sa nu fie pusa in pericol grasimea de rezerva. A venit astfel timpul sa ne intrebam: ” conteaza cat mancam sau ce mancam?”Care e cauza ingrasatului? Grea intrebare!

Cand o persoana are inaltimea de 1,80 iar o alta doar 1,40 nu ne trece prin cap sa dam vina pe cel mai mic de inaltime ca nu a avut suficienta vointa sa creasca? In schimb cand vedem o persoana normoponderala si alta obeza, suntem tentati sa o invinovatim pe cea din urma ca mananca prea mult. Cine ne-a spus oare ca silueta e ceva ce putem alege sau putem controla dupa bunul nostru plac? Cum am putea spune unei femei care are solduri si coapse masive iar talia si toracele plapande sa faca bine sa slabeasca?! Hormonii sunt cei care determina atat distributia de grasime, cat si sinteza ei. De la pubertate pana la menopauza, dar si apoi pana la sfarsitul vietii, aspectul corpului nostru este influentat in primul rand de hormoni si abia apoi de alimentatie sau gradul de antrenament.

Si daca vrem sa controlom silueta prin mancare, tot hormonii intermediaza aceasta relatie. Cu alte cuvinte nu toate alimentele ingrasa la fel si o calorie e mai mult decat o calorie daca determina sinteza de hormoni. Ati ghicit, e vorba de celebra insulina, hormonul responsabil de transformarea caloriilor in grasime de rezerva. Insulina e principalul hormon de ingrasare al organismului si ea apare in sange atunci cand mancam dulciuri si produse fainoase, adica carbohidrati.

De dragul slabitului vom fi tentati sa trecem pe regim proteic sau disociat, uitand ca un exces de proteine nu ingrasa in mod direct, dar creste riscul de proliferari celulare, inclusiv al celulelor adipoase sau tumorale. Fructele nu pot fi aliment de baza deoarece contin fructoza, care schimba metabolismul hepatic spre sinteza de grasimi. Nici cu grasime pura nu ne putem hrani, mai ales ca are calorii duble fata de proteine si carbohidrati. Deci ce ne ramane, ce putem manca atunci cand vrem sa slabim? Legume, multe legume?? legume ca aperitiv si fel de baza! Iar pentru desert un fruct din cand in cand? Carnea, pestele, branzeturile sau grasimile trebuie sa devina ingrediente minoritare in farfuria noastra, prezente doar cat sa dea gust mancarii. Iar fainoasele trebuie consumate mai rar, doar cat ne permite silueta- adica mentinerea ei.

Ajutati-l pe organism sa slabeasca invatand sa iubiti legumele. Alta cale mai sigura si mai sanatoasa nu exista! si nu va fie frica de senzatia de foame, daca o simtiti inseamna ca slabiti”, scrie Mihaela Bilic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.