Cel mai cunoscut nutritionist, Mihaela Bilic, dezvaluie pe pagina sa cate calorii contin cele mai consumate bauturi de catre romani in sezonul estival si cum ar trebui sa ne raportam la ele.

„Stiu ce beau! Pentru ca vara abia a inceput si pentru ca atunci cand e cald afara nu ne mai e atat de foame, o postare racoritoare e bine venita! Creierul nostru nu stie sa numere caloriile lichide, nimic din ce bem nu ne satura si nu e perceput ca mancare, asa ca aveti grija ce dati pe gat. In afara de apa, orice lichid are calorii, iar majoritatea bauturilor sunt de fapt un amestec in proportii diferite de apa si zahar- indiferent ca vorbim de zaharul clasic sau de zaharul din fructe. Alcoolul este si el obtinut prin fermentatia fructozei din fructe si, din pacate, cunoastem cu totii ce efect are asupra siluetei si asupra sanatatii.

Iata 6 pahare medii ca dimensiune (330ml adica cat o doza de suc) pline cu bauturi:
1- suc natural de portocale =140 cal
2- ice tea= 63cal
3- suc de rosii=56cal
4- bere= 128cal
5- lapte= 140 cal
6- bautura racoritoare= 140 cal

Observatii:
– un pahar de lapte sau de suc (indiferent ca e natural sau carbogazos) are acelasi numar de calorii; insa una e sa bei apa cu fructoza/zahar si cateva minerale sau vitamine si alta e sa bei lapte (fie el proaspat sau batut) care contine TOATE mineralele de care are nevoie corpul nostru, plus vitamina A si D
– berea se bea de obicei la halba/pahar de 500ml, caz in care are 195cal/pahar; iar daca nu stiati pana acum, berea si sucul se comporta la fel in organism, adica fac grasime pe burta si ficat gras (steatozic)
– ceaiul rece si sucul de rosii au doar jumatate din caloriile unei bauturi racoritoare, ceaiul fiind doar apa cu zahar, in timp ce sucul de rosii este sarac in fructoza si bogat in minerale necesare pentru rehidratarea din timpul verii- si unde mai pui ca are si licopen, care ne protejeaza pielea de razele ultraviolete ale soarelui.

Concluzie: nu consumati caloriile sub forma lichida si daca totusi o faceti, alegeti sucurile de legume si produsele lactate. Iar cand vine vorba de ceva dulce, fie consumati fructe ca atare, mestecate, fie apelati la un desert sau la o inghetata…si de baut beti APA”