Fiecare om isi poate da seama prin factori simpli daca are un creier sanatos sau exista semne de alarma privind posibile afectiuni. Potrivit cercetatorilor poti afla foarte simplu daca ai creierul sanatos sau nu.

Senzatia de varsta mai mica decat varsta reala poate fi un indiciu al sanatatii generale a creierului, arata acest studiu, publicat in revista „Frontiers in Ageing Neuroscience”.
Analizand o serie de scanari cerebrale, cercetatorii au descoperit ca persoanele care se percep mai tinere decat sunt au, de fapt, mai multa substanta cenusie in anumite zone ale creierului. Si acesta este un semn de buna sanatate a creierului. Materia cenusie are multe functii, inclusiv curatarea de substante chimice daunatoare si transportul de glucoza. Studiul a constatat, de asemenea, ca cei care se simteau mai tineri aveau scoruri mai bune ale testelor de memorie si erau mai putin susceptibili de a prezenta simptome legate de depresie.
Pentru a analiza impactul varstei subiective, cea pe care o simtim, oamenii de stiinta au intrebat 68 de persoane cu varsta cuprinsa intre 59 si 84 de ani care este varsta lor reala si care este cea pe care o simt. Apoi au comparat aceste afirmatii cu scanarile creierului. Potrivit prof. Jeanyung Chey, autorul principal al studiului, „oamenii care se simt mai tineri au caracteristicile structurale ale unui creier mai tanar”. Acest lucru este valabil si atunci cand sunt luati in considerare alti factori, cum ar fi „personalitatea, sanatatea subiectiva, simptomele depresive sau functiile cognitive”, precizeaza Chey.
De asemenea, studiul a aratat ca o persoana care se simte mai in varsta decat este in realitate poate simti acest lucru din cauza schimbarilor biologice sau a alegerii stilului de viata. Prof. Chey recomanda o evaluare a stilului de viata si luarea unor masuri pentru o reducere a unor activitati care ar putea contribui la imbatranirea cerebrala. Un sentiment ce trebuie supravegheat, fiindca a te simti mai batran decat esti ar putea fi un indicator al unei probleme mai grave, cum ar fi primele etape ale dementei, avertizeaza studiul.
Aceasta constientizare a varstei subiective este deosebit de importanta deoarece poate oferi informatii despre starea de sanatate a creierului, care nu este detectabila prin alte mijloace. Cei care se simt mai tineri decat sunt si au un stil de viata fizic si mental activ beneficiaza in general de un creier mai sanatos.

sursa: RADOR