Filosoful Mihai Sora a transmis un mesaj emotionant la 142 de ani de la nasterea lui Brancusi.

„Asa cum sta, cu ciocanul in mana dreapta, hainele ingrijite, chipul linistit si privirea interiorizata, ai spune ca face o pauza, – nu inainte de a fi cautat unghiul bun si lumina potrivita, cea care nu-i oboseste ochiul, nu-i distrage atentia.

In realitate, Brancusi visatoreste: momentul in care, prins in visatoria lui, devine prelungirea cea mai fireasca a sculpturilor din atelier. Este foarte posibil ca, pentru cateva clipe, sa uite cu totul de fotograful aflat acolo si sa-l lase, pur si simplu, de unul singur, sa-si vada de treaba.

Ori de cate ori am fost in atelierul lui Brancusi, m-au surprins deopotriva lumina din interior si inghesuiala obiectelor: nu doar a sculpturilor, ci chiar a uneltelor, a resturilor de piatra sau lemn. Tot felul de piese, mecanisme, ustensile atarnand pe pereti, aflate pe jos, disparate sau unele peste altele, dar care isi aveau, fara indoiala, socoteala lor, amplasamentul potrivit si bine stiut de Brancusi, care le gasea fara mare osteneala.

Intocmai cum pe biroul indelung incercat al unui scriitor doar el poate gasi ceea ce cauta, Brancusi stia cu precizie unde, in ce loc, anume, se afla o unealta sau alta. Odata familiarizat tu insuti cu inghesuiala aceea, incepeai sa vezi ceea ce era de vazut. Am mai povestit in alte imprejurari despre mecanismul pe care Brancusi il facea sa se roteasca si, rotindu-se, sa deplaseze in jurul propriului ax sculpturile aflate pe el. insa ceea ce Brancusi voia ca tu sa vezi – fara s-o spuna explicit, ci testand, intr-un fel oarecare, inteligenta vizitatorului – era mai mult decat sculptura lui, mai mult decat forma pe care o luase materia sub unealta; era lumina care cadea pe obiect si facea corp comun cu acesta: i n s u f l e t i n d u – l.

De aceea, atelierul lui Brancusi reconstituit in fata Centrului Pompidou, desi aduna laolalta opere si unelte, nu are o legatura vie cu ceea ce fusese odinioara lumina irepetabila din adevaratul atelier. Pentru ca atelierul reconstituit sta sub lumina moarta a neoanelor.

Loading...

De aceea imi place fotografia aceasta: pentru ca Brancusi este, aici, viu si visator, prelungirea cea mai fireasca a lemnului din spatele lui: un om-stalp. De care mi-e dor de ziua lui si in toate zilele”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your name here
Please enter your comment!