Proiectul de buget pe 2019 este unul “science fiction”, iar PNL va veni cu “amendamente de substanta”, care sa ajute la imbunatatirea acestuia, a declarat vineri presedintele liberalilor, Ludovic Orban.

“Un buget science fiction, pentru ca se bazeaza pe niste fictiuni in ceea ce priveste bazele acestui buget, respectiv o rata a inflatiei de 2,8%. Sa ne aducem aminte ca rata anuala a inflatiei, care era aproape zero in momentul la care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizata, si la ora actuala este 4,6 rata anualizata, ori, in conditiile in care leul s-a prabusit, in conditiile in care vor avea loc scumpiri in lant datorate cresterii costurilor cu energia electrica, cu gazul natural, evident ca vom avea un puseu inflationist si evident ca rata inflatiei propusa in acest buget – de 2,8% – este science fiction, este o minciuna. Cursul de schimb euro-leu, desi era 4,76, in proiectul de buget e stabilit 1 euro 4,67 lei. Este o minciuna gogonata, pentru ca tendinta va fi de slabire in continuare a leului, pentru ca fenomenele negative care se petrec in economie cu siguranta vor afecta si puterea leului si implicit vor duce la continuarea scaderii leului in raport cu euro”, a spus Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, “o premisa falsa este si cresterea economica de 5,5%”.

“Cum poti sa-ti asumi o asemenea crestere economica de 5,5%, in conditiile in care toate prognozele facute de institutii internationale de prestigiu indica o crestere economica de maxim 4% si, cel mai probabil, aceasta crestere economica nu va depasi 3%. Or, este clar ca toate cifrele sunt puse din burta, toate cifrele incluse in buget reprezinta niste minciuni, asa cum au reprezentat si in bugetele pe anii anteriori. in special sumele alocate pentru investitii si sumele alocate pentru Educatie reprezinta niste minciuni”, considera Orban.

Presedintele PNL a adaugat ca nici in ceea ce priveste programul de inzestrare a Armatei Guvernul nu si-a indeplinit obligatiile.

“Guvernul nu a avut capacitatea sa cheltuiasca 2% din PIB pentru Aparare, pentru sustinerea programului de inzestrare, toate procedurile de inzestrare sunt blocate”, a aratat Orban.

El a criticat si afirmatiile guvernantilor privind investitiile. “Sa vii sa spui ca vei creste investitiile in conditiile in care din 2012 pâna astazi nivelul investitiilor a fost intr-o continua scadere si in mare parte cresterea economica are de suferit din cauza lipsei investitiilor mi se pare o noua minciuna gogonata, care nu sta in picioare si nu poate fi sustinuta”, a mai spus Ludovic Orban.

Presedintele PNL a sustinut si ca bugetele locale vor pierde bani importanti.

“Aici lucrurile sunt clare – anul trecut Guvernul a jefuit comunitatile locale, confiscând, practic, din bugetele locale la bugetul de stat o suma de peste 7,5 miliarde, lasând in aer programe de investitii, lasând in aer proiecte la care era necesara cofinantarea, lasând in aer o multime de servicii publice asigurate catre cetateni, care nu si-au imbunatatit calitatea, iar anul asta, desi Guvernul minte ca aloca cele mai mari sume pentru autoritatile locale, in realitatea taie peste 4,5 miliarde din banii comunitatilor locale, evident facându-se ca le da bani autoritatilor locale”, a precizat Orban.

Acesta a anuntat ca PNL va veni cu ″amendamente de substanta″⁣ la proiectul de buget pe 2019.

“Cu siguranta, am avut o discutie, astazi specialistii PNL se vor intruni. Probabil in cursul zilei de astazi vom prezenta o prima pozitie publica legata de proiectul de buget si, de asemenea, vom lucra impreuna cu celelalte comisii ale partidului – Comisia de educatie, de sanatate, de cultura, de cercetare. Vom lucra pentru a pregati amendamente de substanta care, intr-adevar, sa poata realiza o imbunatatire a acestui buget si, mai ales, o folosire a bugetului ca un instrument de crestere economica sanatoasa si de dezvoltare”, a mentionat Orban.

Presedintele PNL a participat vineri la intrunirea ministrilor de Externe ai PPE, eveniment desfasurat inaintea reuniunii Consiliului Afacerilor Externe care se desfasoara la Bucuresti.

Sursa: Agerpres