Presedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a externat si a si tinut o prima sedinta cu conducerea partidului, informeaza surse citate de Digi24.

Sedinta ar fi avut loc la sediul PSD din Baneasa, departe de ochii presei, relateaza postul de televiziune citat.

Din weekend, de cand s-a internat acuzand dureri de spate, Liviu Dragnea a preferat sa ramana in umbra. Singurele informatii despre starea lui de sanatate au venit pe surse, de la apropiatii din PSD, si au fost de multe ori contradictorii.

Tot pe surse a fost lansata informatia ca medicii i-ar fi propus lui Dragnea sa se opereze, insa el a refuzat, alegand tratamentul.

PSD a decis sa amane sedinta Comitetului Executiv pana luni, ca sa poata participa si presedintele, subiectul cel mai important fiind definitivarea listei cu candidati pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Cel mai probabil, cap de lista la PSD va fi Rovana Plumb.