Laura Codruta Kovesi s-a clasat pe locul 2 la votul ambasadorilor in Consiliul UE. Ambasadorul Romaniei a votat pentru candidatul francez, ca urmare a mandatului dat de Guvernul Romaniei, potrivit unor surse europene.

Ambasadorii UE l-au plasat pe candidatul francez pe locul 1, iar pe Kovesi pe 2, la egalitate cu cel german.

Astfel, candidatul francez a avut 50 de voturi, iar Kovesi si cel german – 29 de voturi.

Mesajele europarlamentarului Siegfried Muresan:

”Cer Guvernului Romaniei sa ne spuna public daca a supus la vot numirea Procurorului European astazi in Reuniunea ambasadorilor la Uniunea Europeana din statele membre.

In agenda oficiala a reuniunii scria „procesul de pregatire in cadrul Consiliului”. Cer sa ne spuna ce s-a votat astazi si ce rol are votul dat astazi in procedura de selectie a Procurorului European.

Noi, Parlamentul European, am fost mereu extrem de transparenti; am comunicat din timp ca va avea loc audierea celor 3 candidati in data de 26 februarie in Comisia pentru libertati civile si in Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European.

Cer, de asemenea, Guvernului Romaniei, sa spuna public ce mandat a avut Romania in sedinta Consiliului, mai exact, cum a votat delegatia Romaniei care a condus reuniunea de astazi.

Presedintia romana a Consiliului Uniunii Europene este a poporului roman, iar Guvernul Romaniei trebuie sa faca politica oamenilor, nu doar a lui Liviu Dragnea si Tudorel Toader. Guvernul are obligatia sa fie transparent.”

”Votul dat astazi la nivelul ambasadorilor UE care a plasat candidatul francez pentru functia de Procuror European pe primul loc, iar candidatul roman si cel german la egalitate pe locul 2 arata lobby-ul puternic facut de Guvernul francez in sprijinul candidatului sau.
Pentru a obtine pozitia de procuror european, candidatul roman are nevoie de 3 atribute:

  1. CV solid si recunoscut de decidentii de la nivel european. Aceasta conditie este indeplinita. Pregatirea excelenta a doamnei Kövesi este recunoscuta de prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (socialist), de ministrii guvernelor din UE si de europarlamentarii de la principalele grupuri politice europene;
  2. Sustinerea tarii sale. Este evident ca Guvernul Romaniei si Tudorel Toader au lucrat impotriva, nu in sprijinul candidatului roman;
  3. Un guvern credibil al tarii din care provine care sa poata negocia si sa poata obtine sprijin din alte tari pentru candidatul propriu. Guvernul Dancila are zero credibilitate la nivel european asa ca si din acest motiv Guvernul Romaniei este o piedica, nu un ajutor pentru candidatul roman la functia de Procuror European.”

Laura Codruta Kovesi s-a clasat pe primul loc in clasamentul realizat de comitetul independent de selectie, pentru functia de procuror european.