Acasă Stirile zilei Justitia Judecatori din Suceava arestati de DNA. Luau spaga oua si gaini!

Judecatori din Suceava arestati de DNA. Luau spaga oua si gaini!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Trei magistrati au fost adusi la audieri in Capitala în urma percheziţiilor efectuate de DNA duminică dimineaţă in mai multe locatii dibn Suceava şi Rădăuţi.

Dosarul în care sunt cercetaţi aceşti magistraţi vizează fapte de corupţie, şi anume luare de mită pentru emiterea unor soluţii favorabile în dosare de retrocedări de terenuri, au precizat sursele citate.

Percheziţiile în cazul magistraţilor din dosar au fost încuviinţate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Un număr de 14 percheziţii au loc duminică la în judeţul Suceava, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie judiciară, acestea având loc la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, a transmis anterior DNA într-un comunicat.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează percheziţii într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, precum şi în anii 2005 şi 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

„În cursul zilei de 22 iunie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instituţiile competente, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în municipiile Suceava şi Rădăuţi, precum şi în alte localităţi din judeţul Suceava, la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane”, potrivit DNA.

Anchetatorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.