Acasă World Jandarmul erou din Franta care s-a predat teroristului in locul ostaticilor a...

Jandarmul erou din Franta care s-a predat teroristului in locul ostaticilor a murit!

0
22

Vesnica recunostinta jandarmului francez decedat ieri dupa ce s-a oferit pe sine in schimbul eliberarii ostaticilor din timpul atacurilor comise vineri, in sud-vestul Frantei. Cata diferenta de abordare a jandarmilor francezi fata de cei din Romania unde jandarmii dau pumni in gura oamenilor sau dau amenzi surdomutilor pentru ca au strigat la proteste.

„Locotenent-colonelul Arnaud Beltrame ne-a parasit. Mort pentru patrie. Franta nu va uita niciodata eroismul, vitejia, sacrificiul acestuia”, a scris, pe Twitter, ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, care a transmis familiei ofiterului si colegilor sai jandarmi sustinerea intregii tari.

Acest ofiter de 45 de ani, casatorit, fara copii, a fost grav ranit de autorul atacurilor, Redouane Lakdim.

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a salutat in mod special vineri „curajul” ofiterului superior de jandarmerie, care s-a oferit voluntar pentru a lua locul altor ostatici si care a fost foarte grav ranit”.

Acest jandarm „a salvat vieti si a facut onoare armei sale si tarii noastre”, a adaugat Macron.

Decesul ofiterului ridica la patru bilantul persoanelor ucise in atacurile comise vineri, la Carcassonne si la Trebes, in sud-vestul Frantei, de Redouane Lakdim, un francez de origine marocana de 25 de ani.

Atacatorul a fost ucis de fortele de ordine. Gruparea jihadista Stat Islamic a revendicat aceste noi atacuri din Franta.

sursa: AGERPRES

Loading...