Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism a reactionat printr-o scrisoare deschisa la o declaratie a premierului Viorica Dancila, facuta joi seara, la o televiziune, cand sefa executivului a folosit termenul de „autist” pentru a-i taxa pe cei care isi „parasc” tara in Parlamentul European.

Asociatia considera ca folosirea acestui termen in sens negativ, intr-o disputa politica, „este o jignire adusa persoanelor cu autism din tara noastra si din intreaga lume” si ii solicita premierului sa-si ceara scuze public.

Redam mai jos scrisoarea deschisa a asociatiei „Autism Romania”:

„Doamna Prim-Ministru Viorica Dancila,

Este regretabil faptul ca la interviul din pe care l-ati acordat la o televiziune in seara zilei de 15 februarie ati spus „Acesti oameni cred ca sunt autisti si nu vad si nu aud..”. O astfel de afirmatie este jignitoare pentru persoanele cu autism si familiile lor, ii stigmatizeaza si mai mult pe acesti oameni. Este absolut regretabila, mai ales ca vine din partea unui demnitar de cel mai inalt rang, din partea Primului Ministru al tarii. Un demnitar care ar trebui sa-i priveasca si respecte pe toti cetatenii tarii in mod egal si nu sa ii compare pe unii cu altii. Iar termenul cel „rau” al comparatiei este reprezentat, in cazul dvs., de noi, „autistii”, adica de copiii nostri, sotii, parintii, fratii nostri, pe care ii priviti ca fiind de conditie inferioara.

Din nefericire, nu sunteti primul politician care foloseste termenul de autism in sens negativ, peiorativ, in rafuieli politice, in contexte care nu au nici o legatura cu problematica, nevoile si situatia persoanelor cu autism din Romania. Acest lucru este foarte ingrijorator si arata nivelul de intelegere de catre politicieni a autismului si a problematicii oamenilor cu aceasta conditie, nivelul real de empatie si aplecare al demnitarilor fata de nevoile acestor cetateni.

1 din 100 de romani are o tulburare din spectrul autismului. Asadar, exista aproape 200.000 de „autisti” (plus familiile lor), si ei tot cetateni romani, care asteapta sa fie tratati cu respect de catre reprezentantii statutului roman.

Noi, persoanele cu autism si parintii, ne-am astepta de la un Prim-Ministru, mai ales daca este nou in functie, ca prima data cand rosteste public termenul de autism, sa fie intr-un moment in care anunta, de exemplu, crearea unei strategii nationale sau a unui program national pentru aceste persoane. Asa ar fi potrivit intr-un context in care situatia a aproape 200.000 de persoane cu autism este dramatica. Lipsa serviciilor specializate este cronica, parintii sunt disperati, ei trebuie sa sustina copilul (copil, tanar sau adult) doar cu propriile forte fizice, psihice, emotionale, sa asigure din propriile resurse toate terapiile si serviciile de care copiii lor au nevoie, iar noile schimbari legislative – asa-zisa revolutia fiscala- inrautatesc si mai mult lucrurile, darama si ONG-urile de parinti, singurele care ii mai ajuta pe acestia in lupta lor.

Autismul nu poate fi sinonim cu ‘raul’. Autismul este o tulburare de dezvoltare care presupune dificultati in comunicarea si relationarea sociala, care afecteaza persoana in forme si grade diferite. Cu toate acestea, persoanele cu autism nu pot fi privite doar ca oameni carora le lipseste ceva, ca oameni de rang inferior. „Autistii” au si calitati care sunt tocmai rezultatul acestei conditii: incapacitatea de a minti sau de a se preface, integritatea, loialitatea, obiectivitatea, cautarea dreptatii, apoi o serie de abilitati speciale in domenii precum stiinta sau arta.

„Cred ca multi dintre eroii din viata, precum si cei mai mari oameni de stiinta si artisti au de fapt sindromul Asperger” (o forma de autism – n.r.), spunea Dr. Tony Attwood, profesor care a lucrat cu persoane cu autism, a studiat problematica autismului, a sindromului Asperger in special, de mai bine de 40 de ani, autor a numeroase carti de specialitate in autism.

AUTISM ROMaNIA –Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism considera ca folosirea de catre dumneavoastra a termenului de autism cu sensul profund negativ, intr-o disputa politica, este o jignire adusa persoanelor cu autism din tara noastra si din intreaga lume, adica aproximativ 67 de milioane de indivizi, motiv pentru care va invitam sa va cereti public scuze acestor oameni si familiilor lor.

Multumesc.

Liuba Iacoblev

Presedinta”.

AUTISM ROMaNIA – Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism este o asociatie infiintata in 2001 de un grup de parinti si cativa profesionisti si are ca misiune apararea demnitatii, drepturilor si intereselor persoanelor cu autism si imbunatatire calitatii vietii acestora si a familiilor lor, precizeaza Liuba Iacoblev.

Premierul Viorica Dancila a sustinut joi seara, la Antena 3, ca vrea sa aiba o abordare transparenta cu liderii europeni si ca Monica Macovei a facut mult rau Romaniei prin atitudinea ei si prin faptul ca „si-a parat propria tara” in Parlamentul European, cerand, referitor la legile Justitiei, sa fie judecata de alte 27 de tari. Premierul i-a catalogat drept „autisti” pe cei care „dezinformeaza UE, in ciuda faptului ca stiu adevarul”.

”Acesti oameni, sa ma exprim elegant, dezinformeaza si stiu realitatea, dar nu vor sa o accepte si nu vor sa o vada. Acesti oameni cred ca sunt autisti si nu vad si nu aud ceea ce este vizibil pentru toti cei de buna credinta ”, a apreciat premierul Viorica Dancila, fost europarlamentar.

Premierul si-a cerut scuze

”Premierul Viorica Dancila isi cere scuze public pentru declaratia facuta in cadrul unei emisiuni televizate si precizeaza ca prin comparatia facuta nu a dorit sa aduca jigniri persoanelor cu tulburari din spectrul autismului. «imi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilitati, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija si de sustinerea noastra. Avem datoria sa dovedim intelegere si umanitate, sa le respectam drepturile, sa le aparam demnitatea», a afirmat prim-ministrul Dancila”, precizeaza un comunicat al Guvernului.

seful Executivului subliniaza ca doar printr-o atentie constanta acordata persoanelor cu dizabilitati putem contribui la integrarea acestora in societate si punerea in valoarea a calitatilor lor.

Loading...

”M-am implicat activ in tot ceea ce inseamna promovarea si apararea drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Ca prim-ministru, voi folosi toate parghiile legale pentru a pune in practica, in cel mai scurt timp, masuri active destinate rezolvarii dificultatilor pe care le intampina semenii nostri”, a subliniat Viorica Dancila, citata in comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your name here
Please enter your comment!