Proaspatul ministru al Economiei a spus ca Romania este singurul producator de gaze din Europa, lucru care este evident contrazis de realitate. Nu este nici singurul si nici primul.

“Romania, in momentul asta, devine un jucator important in Uniunea Europeana. Noi suntem singurii producatori de gaze din Uniune, si mai e Danemarca, dar cu foarte putin. Devenim extrem de interesanti pentru ceilalti”, a spus Badalau, proaspat numit ministru al Economiei, la Antena 3.

Ministerul Economiei gestioneaza Transgaz, operatorului retelei nationale de transport al gazelor naturale. Datele reale sunt, evident, altele. Romania nu este singurul producator de gaze din UE, nici macar primul, dupa nicio statistica.

Potrivit ultimului raport al British Petroleum, publicat la jumatatea anului trecut, in 2017 tara noastra a extras 10,3 miliarde de metri cubi. Iar productia din anul 2018 nu a a avut cum sa creasca astfel incat sa ajungem noi primii.

Pe primul loc in UE a fost Marea Britanie, (41,9 miliarde de metri cubi) si Olanda (36,6 miliarde de metri cubi). Gafa lui Badalau pe aceasta tema nu este singura facuta de un oficial al guvernului. in luna iunie, ministrul Energiei, Anton Anton, a spus ca suntem al doilea producator de gaze din Europa, dupa Marea Britanie. Evident, o eroare, primul producator din Europa este Norvegia (123 de miliarde de metri cubi, in 2017), scrie e-nergia.