Financial Times, editorial fara precedent despre Romania: Kovesi, persoana cea mai potrivita pentru Parchetul European

Intr-un articol semnat de „Consiliul editorial”, Financial Times, una dintre cele mai influente publicatii din lume, solicita UE sa „reziste” presiunilor venite din partea puterii de la Bucuresti si sa o aleaga pe Laura Codruta Kovesi in functia de sefa a Parchetului European.

Textul integral, semnat de Consiliul editorial al FT:

„Majoritatea guvernelor europene, sprijinite de principalele partide politice din Parlamentul European, iau adesea pozitie in apararea independentei justitiei si a statului de drept in clubul celor 28 de tari. Acum e timpul sa-si transforme vorbele in fapte. UE deruleaza un proces de numire a primului sef al noului Parchet European. Ar trebui sa aleaga persoana cea mai potrivita pentru aceasta functie. Ea este Laura Codruta Kovesi, un procuror curajos si remarcabil din Romania.

Sunt mai multe argumente excelente in favoarea d-nei Kovesi. Nu in ultimul rand, unul dintre ele este acela ca Guvernul Romaniei, care a inceput sa incalce in mod repetat normele europene si statul de drept, se opune cu incrancenare numirii ei. Fara indoiala, ceilalti doi candidati la aceasta functie, unul din Franta si unul din Germania, ar putea indeplini bine aceasta functie. Dar niciunul dintre ei nu are experienta din prima linie a d-nei Kovesi, cea a luptei dificile si uneori singuratice impotriva coruptiei politice, adand inradacinata in tara ei.

Numita sefa a DNA in 2013, in mandatul d-nei Kovesi au fost date numeroase condamnari impotriva unor ministri, membri ai Parlamentului si primari pentru frauda, abuz in serviciu si alte infractiuni. Datorita muncii ei neobosite, a castigat respectul partenerilor Romaniei. La aderarea Romaniei in UE, in 2007, Uniunea a insistat ca Romania sa fie plasata sub un mecanism special de supraveghere, din cauza istoricului ingrijorator privind statul de drept.

Efortul d-nei Kovesi i-a inspirat pe milioane de compatrioti sa ceara clasei politice sa nu mai impiedice mult-intarziata decontaminare a vietii publice din Romania. Dar a fost rasplatita cu dusmania guvernului condus PSD si a lui Liviu Dragnea, omul forte din spatele lui. Guvernul a manipulat demiterea ei in iulie 2018, in ceea ce poate fi descris ca o incalcare desantata si de neiertat a regulilor europene privind independenta justitiei.

Fortele antireforma din guvernul Romaniei si din sistemul judiciar sunt atat de disperate sa o impiedice pe d-na Kovesi sa devina primul procuror-sef al UE, incat a fost pusa sub investigatie luna aceasta pe baza unor acuzatii subrede de abuz in serviciu. Aceasta incercare nerusinata de a o discredita pe d-na Kovesi a coincis cu o ordonanta de urgenta menita sa reduca brusc independenta directiei anticoruptie pe care ea a condus-o timp de 5 ani cu atata distinctie. Klaus Iohannis, presedintele orientat spre reforma al Romaniei, a avut dreptate cand a avertizat ca tara sa nu trebuie sa fie la „la cheremul celor care vor sa impuna control politic asupra justitiei”.
E incurajator ca doua comisii ale Parlamentului European au recomandat-o pe d-na Kovesi pentru functia de procuror-sef. Totusi, lucrurile nu sunt batute in cuie. Decizia finala trebuie luata impreuna cu Consiliul European, care reuneste guvernele nationale, si Parlamentul European. Guvernul Romaniei pune presiune pe consiliu pentru a scadea sansele d-nei Kovesi.

Numirea ei i-ar pune pe liderii UE in pozitia de a desconsidera dorintele exprimate apasat ale unui guvern care detine presedintia rotativa a UE, de la inceputul lunii ianuarie. Din fericire, totusi, traditia UE de a face compromisuri si de a trata cu deferenta dorintele unui stat mebru nu are intotdeauna castig de cauza. in 2017, liderii europeni au trecut peste obiectiile guvernului nationalist din Polonia si au luat decizia corecta, numindu-l din nou pe Donald Tusk in functia de presedinte al consiliului. Ar trebui sa arata aceeasi hotarare acum si sa-i dea functia de procuror-sef d-nei Kovesi.

Sursa: Digi24

28 feb 15:40Cap Limpede
Loading...