Oamenii de stiinta au facut o descoperire la care nu multi se asteptau, in zilele noastre: un organ care absoarbe socul asupra tesutului vital si care ar putea ajuta la o intelegere mai buna a raspandirii cancerului.

Cercetatorii au descoperit niste compartimente umplute cu lichid, situate in tot corpul, sub piele. Ele au fost denumite „interstitium”, scrie Live Science.

Aceste compartimente sunt unite si se afla de asemenea in jurul tractului digestiv, plamanilor, vaselor de sange si a muschilor, creand astfel o retea care este pusa in functiune de o „plasa” de proteine puternice si flexibile.

Initial se credea ca este vorba doar de un „perete” format din niste straturile dense de colagen care uneste tesuturile si se credea ca acele compartimente erau goale. in loc de perete, este mai degraba o „autostrada deschisa cu compartimente umplute cu lichid”, potrivit autorului studiului, Neil Theise, profesor de patologie la Universitatea de Medicina din New York.

Cercetatorii spun ca acest organ nu a fost descoperit pana acum pentru ca nu a fost vizibil la microscop. Pregatirea probelor de tesut – taierea lor in bucati mici, tratarea lor cu diferite chimicale – care urmeaza sa fie analizate microscopic face ca fluidul din acele compartimente sa se piarda.

Oamenii de stiinta au reusit insa sa descopere acest organ cu ajutorul unei metode inovative de examinare microscopica a tesutului viu de pe o persoana.

Cu toate ca specialistii spun deja ca aceasta retea de spatii umplute cu lichid reprezinta un organ, este nevoie de mai multe studii pentru ca reteaua sa primeasca oficial denumirea de organ.

Rolul cel mai important al interstitium-ului este faptul ca protejeaza organele, absorbind socul, in cazul unor probleme la nivelul tesutului.

De asemenea, aceste descoperiri ii vor ajuta pe medici sa explice mai usor de ce tumorile canceroase invadeaza stratul de noduli limfatici. Aceste compatimente umplute cu lichid sunt o sursa pentru limfa – un lichid transparent, incolor, care circula prin vasele si ganglionii limfatici, precum si in spatiile intercelulare, mediind schimbul de substante intre sange si tesuturi, arata digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.