Premierul Viorica Dancila si mai multi membri ai Guvernului sau beneficiaza de serviciile SPP, dupa ce au facut cerere in acest sens. Amintim ca inca din prima sedinta de guvern, acum aproape un an, Dancila a anuntat ca ea si ministrii refuza protectia SPP, dupa ce Liviu Dragnea il acuzase pe seful Serviciului, Lucian Pahontu, ca ar fi un lider al „statului paralel”.

Dancila beneficiaza inca de azi de pachetul intreg de masuri de securitate, cu grup si aghiotant, iar incepand de joi aceeasi protectie va fi asigurata si mai multor ministri, au declarat, pentru Ziare.com, surse apropiate situatiei.

Nu vor beneficia de serviciile SPP ministrul de Interne Carmen Dan si cel al Apararii Gabriel Les, ei avand paza asigurata de la nivelul institutiilor pe care le conduc.

Presedintii celor doua camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, nu au facut astfel de solicitari, desi au dreptul.

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat ca premierul va beneficia pe perioada presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene de protectia SPP.

Barbu a adaugat ca „este firesc ca in perioada detinerii presedintiei Romaniei la Consiliului UE premierul sa beneficieze de servicii de protectie, din motive de securitate”.

Cum a ratat Dancila o intalnire cu Juncker pentru ca nu a avut SPP

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost cel care a lansat atacuri dure la adresa sefului SPP, Lucian Pahontu, sustinand ca este un „personaj veninos” si ca i-ar fi influentat negativ pe fostii premieri Sorin Grindeanu si Mihai Tudose.

Conform legii, de protectia premierului Romaniei si ministrilor care sunt membri CSAT nu se poate ocupa decat SPP. Cu toate acestea, dupa atacul lansat de Dragnea la adresa sefului SPP, toti oficialii PSD si ALDE, in frunte cu Dancila, au anuntat ca refuza serviciile.

Un demnitar poate renunta la protectia SPP daca depune o cerere in scris si isi asuma riscurile de rigoare.

Cererea de acum a Vioricai Dancila vine in contextul in care Romania tocmai a preluat de la 1 ianuarie presedintia rotativa a Uniunii Europene. Asadar, in Bucuresti si alte orase ale Romaniei vor avea loc evenimente importante, la care vor participa lideri din toate tarile UE si agentii SPP sunt cei mai in masura sa gestioneze chestiunile legate de securitatea evenimentelor si a participantilor.

Amintim in acest context de episodul din 17 septembrie anul trecut, cand Dancila a ratat o intalnire cu seful Comisiei Europene Jean Claude Juncker dupa ce a intarziat. Dancila a dat vina atunci pe SPP, pe motiv ca l-a preluat pe Juncker de la aeroport.

Informatii ulterioare au aratat ca, de fapt, cauza a fost proasta organizare de la nivelul Guvernului. Totodata, Dancila nici nu apelase la coloana oficiala, astfel ca a fost incetinita de traficul bucurestean, desi deja era in intarziere.