La o distanta de exact 27 de ani, suntem din nou in fata unei alegeri cu implicatii tectonice. Drumul ni s-a bifurcat in ianuarie-februarie 2017 la fel cum s-a intamplat o generatie mai devreme, in ianuarie-februarie 1990.
*„Modul de organizare, dimensiunea finantarii acestor proteste. Asta arata o organizare profesionista, asta nu e un miting spontan, adica nu e numai spontaneitate, exista in spate organizare, sigur sunt si oameni care vin pentru ca asa cred. asta e planul pus la punct dupa alegerile din decembrie, e normal, asta e miza – partidul si guvernul, asta e miza, cum se poate lua puterea toata in Romania de catre cineva avand celelalte institutii. Mai sunt doua – parlamentul si guvernul – dupa care ceea ce se va vota in Romania nu va mai conta”.
*„intr-un ziar din Prahova se spune ca o companie multinationala si-a trimis salariatii la protest. E o chestiune care tine de securitatea nationala. Trebuie sa o verificam. Din aceasta perspectiva, vreau sa avem o discutie in Comisia SRI din Parlament, sa ne lamurim daca exista vulnerabilitati majore legate de securitatea nationala, daca sunt companii, grupuri, organizatii”.
*„El (presedintele Klaus Iohannis – n.r.) stie ca daca vrem, maine, aducem un milion de oameni la Palatul Cotroceni. Se vrea razboi romano-roman. Noi nu vrem sa convocam un miting”.
*„Este un act de impotenta, nu sexuala, politica a unor voaioristi pe care in lipsa unor mecanisme naturale de manifestare a vointei acestui popor cauta sa produca scandal. Niste impotenti care nu respecta o carticica numita Constitutia. Vai de capul lor, sa vedem la ce mai dau foc”.
*”Pericolul l-a spus Mihai Eminescu: cine o indragi strainii, manca-i-ar inima cainii. Principalul defect al domnului Iohannis este ca reprezinta interese straine.[…] Dl. Iohannis nu este nici macar sub acoperire, este un german care reprezinta, in mod oficial, interesele unei comunitati etnice si care comunitate este sprijinita de un stat, care este un hegemon in cadrul unei Uniuni care s-a vrut paritare si in care se contureaza, incet-incet, doua viteze. Nu trebuie sa iesim din UE, ci trebuie sa ne comportam in cadrul UE, prin reprezentantii nostri, prin atitudinea noastra, caaniste parteneri cu reprezentare integrala”.
Ei, cum e?
Simtiti aerul irespirabil al lui ianuarie-februarie 1990? Ion Iliescu, Dan Iosif, Vadim Tudor, Gheorghe Funar? Caruia dintre ei i-ati atribui declaratiile de mai sus?
Raspunsul pare oarecum intuitiv si, probabil, cel mai bun ar fi urmatorul: si lui Iliescu, si lui Iosif, si lui Vadim, si lui Funar. S-ar califica oricare. Oricand!
Doar ca, surpriza: Nu suntem in anii ’90, nici in anul de rascruce 1990, ci aproape trei decenii mai tarziu.
Suntem in ianuarie-februarie 2017, iar cei ce ne-au teleportat pana si intuitiile in timp, mult, mult inapoi, sunt oameni ca Liviu Dragnea, Adrian tutuianu, Codrin stefanescu, Nicolae Bacalbasa (in ordinea asta). De fapt, celui din urma ii si apartin ultimele doua declaratii – prima facuta recent, in 2017, cealalta datand din 2014, cand respectivul se raporta la campania prezidentiala de atunci precum inaintasii sai din FSN, la campaniile din 1990 si 1992.
Suntem in ianuarie-februarie 2017, cand, la fel ca in ianuarie-februarie 1990, Piata Victoriei a redevenit terenul de confruntare intre o societate dornica sa lase in urma fantomele trecutului totalitar si practicilor de tip mafiot, respectiv o putere politica invaziva si hotarata sa deraieze tara.
in ianuarie 1990, Iliescu si ai lui au decis sa desavarseasca furtul comis in decembrie 1989, sa reinventeze PCR-ul de spiritul caruia niciodata nu s-au desprins cu adevarat, sa ucida din fasa statul de drept si sa intre in cojocul unui Ceausescu „mai luminat”.
in ianuarie 2017, Dragnea si ai lui au decis sa confiste democratia, sa omoare separatia puterilor in stat aflata la prima tinerete si sa desavarseasca marile cuceriri iliescianiste. Cuceriri, trebuie precizat, intrerupte brusc de trei accidente „tragice” de parcurs: aderarea la UE, intrarea in NATO si Parteneriatul strategic cu Statele Unite. si ce ironie ca, de la un moment la altul, sa il gasesti pe Calin Popescu Tariceanu in tabere atat de diferite: de partea Romaniei democratice, in 1990, iar 20 de ani mai tarziu ca varf de lance al fortelor ce submineaza statul de drept, care tin sub asediu parteneriatele externe care ne-au scos de pe orbita Rusiei, care duc in derizoriu eforturile de insanatosire a corpului social si politic al acestei tari!
in ianuarie 2017, Romania a ajuns, la fel ca in ianuarie 1990, la o mare bifurcatie de drumuri, traversam azi, la fel ca atunci, un moment cu implicatii fundamentale. Se stie prea bine, iar noi am simtit-o pe propria piele, calea pe care o apuci in asemenea clipe nu mai lasa portite de abatere, cel putin pentru unul spre cateva decenii.
Ce s-a intamplat in ianuarie si februarie 1990? Ei bine, liderii FSN, precursorul PSD-ului nostru de azi, au decis sa transforme in partid politic acel organism provizoriu, ivit in zilele lui decembrie 1989.
Aducea din start cu o manevra perversa prin care Ion Iliescu si ai lui incercau sa instaureze – democratic, cum altfel? – un regim autoritar. Un nou regim autoritar.
Veneau alegerile, primele „libere”, iar FSN avea totul in mana la vremea respectiva: resurse financiare, resurse politice, resurse mediatice. Avea tot, absolut tot. Odata intrat pe piata, abia in formare, a partidelor, Frontul lui Iliescu avea sa distorsioneze intregul spectru politic si social – lucru pe care opozitia l-a inteles imediat, iar realitatea avea sa-l confirme-fulger.
Partidele istorice, aflate in plina reorganizare dupa decenii de ilegalitate si casapire a liderilor lor prin puscariile comuniste, au reactionat. La fel a procedat si partea vie si treaza a societatii. Oamenii au iesit in strada, liderii taranisti si liberali au iesit si ei, iar Piata Victoriei s-a transformat in centrul rezistentei eroice in fata unei restauratii care, iata, se lasa cu toata greutatea pe tara si ii reteza aripile atat de devreme.
Pe 28 ianuarie 1990, are loc o ampla manifestatie impotriva FSN. Mediatizarea ei in presa vremii controlata de FSN este croita dupa masura „clientului”. in 29 ianuarie, sunt adusi la Bucuresti 5.000 de mineri din Valea Jiului, Corneliu Coposu e scos din ghearele multimii de „salvatorul” Petre Roman, nu cu una cu doua, ci cu tancheta, iar propaganda continua sa toace tot ce nu e FSN si Ion Iliescu. Patrulele mineresti si muncitoresti coordonate de oameni ai Frontului fac victime, perchezitii si razii dupa pofta inimii. Cu alte cuvinte, minerii lui Iliescu „restabilesc ordinea” si-o vor mai face in urmatoarele luni si urmatorii ani de cateva ori. in fine, in prima saptamana a lui februarie, FSN este inregistrat in registrul partidelor politice din Romania.
Sa nu uitam, asadar, de ianuarie-februarie 1990! De acel fundal care preveseta vremuri inca si mai rele.
Ion Iliescu a inabusit (inclusiv in sange) momentul de aur al societatii civile si al opozitiei, transformand totul intr-un moment ratat pentru democratia romaneasca. si-a jucat cartea ca un killer profesionist, nelasandu-ne nicio sansa, iar din acea bifurcatie ne-am intors cu greu si nici nu se poate spune ca ne-am revenit complet.
Fix 27 de ani mai tarziu, istoria ne pune din nou sa alegem si sa culegem.
Din fericire, timpul pare sa nu fi trecut fara folos. Aderarea la UE, intrarea in NATO si Parteneriatul strategic cu Statele Unite, de fapt deschiderea pe care aceste trei momente cruciale din istoria noastra recenta au catalizat-o, au lasat urme suficient de adanci in mentalul colectiv, in viata de zi cu zi.
Spre deosebire de ianuarie-februarie 1990, acum, in ianuarie-februarie 2017, cei care am ales sa rezistam am fost mai multi, mai organizati, mai puternici si mai maturi. si am fost rapizi.
Desi nu e asa de sigur ca ar fi respins o asemenea idee, Dragnea nu a mai putut aduce mineri sau forte similare ca sa „restabileasca ordinea” in Piata Victoriei si chiar daca beneficiaza de un aparat media demn de TVR-ul anului 1990, totusi a disparut monopolul pe informatie. PSD-ul nu a mai fost in stare sa organizeze contramanifestatii non-caricaturale. in fine, azi, cei care fug de multimea din Piata Victoriei sunt premierul si seful PSD, iar nu protestatarii si nici liderii opozitiei.
intre cei care au iesit sa apere democratia in ianuarie-februarie 1990 si cei care lupta pentru acelasi lucru in ianuarie-februarie 2017 exista o mare asemanare, la nivel de principiu, respectiv o mare diferenta, la nivel de actiune.
in fata bifurcatiei, si unii, si altii am ales drumul corect. in schimb, premise reale pentru o victorie in aceasta batalie am avut doar noi. Batalia pentru statul de drept, pentru democratie si o Romanie cu adevarat europeana nu s-a incheiat prin cedarile de etapa la care PSD, FSN-ul zilelor noastre, a fost nevoit sa recurga. Dupa cum bine vedeti, inca se regrupeaza, mai trag o sarja, mai pregatesc altele, totul in speranta ca restauratia din 1990 va fi reeditata in 2017.
Ce-i de facut in continuare? Simplu: sa mergem inainte, astfel incat rezolvarea problemei OUG 13-OUG 14 sa fie doar primul pas al bataliei pe fond. inainte au incercat sa mearga si protestatarii din ianuarie-februarie 1990, inainte au privit si lideri ai opozitiei precum Corneliu Coposu, dar ei nu au beneficiat de un cadru care sa le ofere minime conditii.
„Nimeni nu va da dumneavoastra dreptul sa va erijati in exponenti ai tuturor partidelor si ai opiniei publice”. Parca le-o zice Dragnea opozitiei si protestatarilor, in ianuarie 2017. Cand colo, a spus-o Iliescu, in ianuarie 1990!
Sursa: DIGI24.
