Declaratiile consultantului Cambridge Analytica aflat in discutii sa lucreze pentru PSD la alegerile din 2016 contureaza destul de clar propunerea de folosire a datelor romanilor de pe facebook in sensul de a pune la dispozitie pesedistilor informatiile private ale utilizatorilor pentru a castiga alegerile.

Consultantul britanic Rupert Wolfe-Murray, care a afirmat recent ca a fost contactat de compania britanica de consultanta Cambridge Analytica inaintea alegerilor parlamentare din Romania din 2016 pentru a lucra pentru Partidul Social Democrat, a relatat pe larg intr-un material publicat pe platforma emerging-europe.com cum a fost abordat si din ce ratiuni a refuzat oferta.

Rupert Wolfe-Murray, jurnalist si consultant PR, care a lucrat timp de 17 ani in Romania, a afirmat ca atunci cand Mark Turnbull, unul dintre directorii SCL, compania-mama a Cambridge Analytica, l-a contactat pentru „a lucra cu ei pentru alegerile din 2016 din Romania“, a devenit suspicios. Ca urmare, a intrebat pentru cine ar urma sa lucreze si ce anume ar presupune activitatea sa.

„Mi-a spus ca PSD ar fi clientul, cel mai dubios partid politic din Romania“, scrie Mark Turnbull pe platforma citata.

Potrivit lui, Turnbull i-a descris jobul intr-un e-mail din data de 3 august 2016.

„Ceea ce am oferit este sa includem o echipa de doua persoane in actuala echipa de campanie – un strateg politic si un specialist in comunicare, dar cu roluri similare – sa furnizeze continuu sfaturi strategice si asistenta in campanie (branding, copywriting, PR, relatii cu presa, acoperire digitala etc.) in urmatoarele doua-trei luni“, ar fi scris Turnbull, conform lui Rupert Wolfe-Murray.

„I-am spus ca sub nicio forma nu as lucra pentru un partid politic din Romania. Mi-am petrecut 17 ani construindu-mi o buna reputatie in calitate de consultant PR si om care rezolva probleme si nu voiam sa arunc totul“, sustine consultantul britanic. Si, potrivit lui, acolo s-a si terminat conversatia. Wolfe-Murray adauga ca Partidul Social Democrat a castigat apoi, in decembrie 2016, alegerile, provocand indignare prin faptul ca „a subminat legile anticoruptie pentru a opri investigatiile care vizau suporterii bogati“ ai formatiunii.

Consultantul britanic precizeaza ca, dupa ce a izbucnit scandalul Cambridge Analytica – Facebook, a vazut investigatia jurnalistica sub acoperire realizata de Channel News 4, in care Mark Turnbull apare alaturi de fostul director executiv al Cambridge Analytica Alexander Nix (suspendat intre timp) vorbind despre o operatiune sub acoperire intr-o tara din Europa de Est, tara care nu este insa precizata.

„Am realizat socat ca tara la care ei se refereau a fost, poate, Romania si ca as fi putut fi parte dintr-o echipa sub acoperire pentru a submina democratia. La acel moment m-am simtit ca si cum mi-ar fi trecut un glont pe langa ureche. Urmatorul meu gand a fost sa-mi impartasesc experienta cu oamenii din Romania, pentru ca macar sa stie cine a incercat sa-i vizeze“, marturiseste consultantul.

Rupert Wolfe-Murray mai afirma ca i-a trimis un e-mail lui Mark Turnbull pentru a-l intreba daca a primit jobul privind alegerile din Romania si, surprinzator, a primit rapid un raspuns.

„Mi-a spus ca nu au lucrat niciodata pentru un partid politic din Romania“, continua Wolfe-Murray, mentionand, totodata, ca si liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat ca formatiunea ar fi avut vreo legatura cu Cambridge Analytica. Consultantul britanic, care puncteaza ca nu este si obligatoriu ca aceste declaratii sa fie conforme cu realitatea, afirma ca toate cele intamplate si dezvaluirile facute cu privire la scandalul Cambridge Analytica-Facebook l-au facut sa inteleaga inca o data care este importanta propriului cod de etica.

 

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.