Termenul „tigan” este unul greco-bizantin – atsigani – de neatins (din verbul athiggainein – a nu atinge), dat unei secte crestine din secolul al VIII-lea din Frigia, ai carei adepti considerau o intinare contactul cu anumite obiecte sau numai vederea lor. Printr-o rastunare de sens este atribuit tiganilor, scrie historia.
Romii, originari din India, au ajuns in tarile romanesti in urma cu sase sute de ani. Vreme de cinci secole au fost robi ai boierilor, domnilor sau manastirilor. Romanii i-au acceptat pentru ca reprezentau forta de munca ieftina si cunoasteau meserii.
Nu se cunoaste cu certitudine momentul exact al venirii lor in tarile romane, insa dupa atestarile documentare se stie ca tiganii convietuiau alaturi de romani inca din secolul al XIV-lea.
Majoritatea istoricilor care s-au aplecat asupra studierii originii tiganilor au cazut de acord ca locul lor de origine a fost India. Originari din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului, tiganii faceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor. Clanul a luat calea tinuturilor arabe si turce si mai apoi europene, dupa 1190.
Tiganii au migrat in Iran si in Asia mediteraneana. Potrivit istoricilor, in secolul al IX-lea au ajuns in Imperiul Bizantin in secolul IX. Pana in secolul al XIV-lea, tiganii patrunsesera deja in sud-estul si centrul Europei, noteaza Adevarul.
”Revarsarea asupra Europei s-a facut cu incetul, folosindu-se mai multe cai, drumuri de penetratie, opriri, etape. Unele dintre aceste etape s-au prefacut cu timpul in adevarate patrii, ca de exemplu Grecia, Bulgaria, Romania”, se arata in monografia etnica ”tiganii din Romania”, realizata de Ion Chelcea in 1944.
Istoricul Alexandru I. Gonta a considerat ca tiganii au sosit in Campia Romana odata cu pecenegii si cumanii, prin secolele al XI-lea – al XII-lea. In tarile romane, tiganii apar mentionati in documente in secolul al XIV-lea in toate regiunile. In tara Romaneasca, prima atestare documentara referitoare la tigani ii prezinta drept robi, alaturi de tatari.
In Moldova, prezenta tiganilor este atestata pentru prima data in anul 1414, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun. in Ardeal, documentele ramase din vremea regelui Sigismund, in anul 1423, vorbesc despre prezenta tiganilor in zona. in toate tarile romanesti, tiganii traiau in preajma curtilor boieresti, a manastirilor sau la marginea targurilor, avand statutul de robi. Dupa criteriul stabilitatii, istoricii vremii i-au impartit pe tigani in nomazi si sedentari. Dupa locul in care isi duceau viata si-si casigau existenta, in secolul al XIV-lea, tiganii erau ”domnesti”, ”manastiresti” si ”boieresti”. Dupa meseriile practicate, erau zlatari, rudari sau caldarari.
Despre tiganii din Transilvania, istoricul J. Lebprecht scria ca se impart in doua categorii: ”aceia cu domiciliul stabil, care se ocupa in parte cu agricultura, parte cu mestesuguri si mai ales cu fieraria, iar o parte isi scot traiul din lautarie, progreseaza bine si duc o viata linistita, apoi sunt tiganii de satra, care nu sunt stabili si cutreiera toata tara”.
Dimitrie Cantemir: „tiganii sunt imprastiati in toata tara si nu e boier ca sa nu aiba mai multe familii de tigani, supuse lui. De unde si cand a venit acest neam de oameni in Moldova, nici ei nu stiu si nici analele noastre nu o spun. intrebuinteaza o limba care este obisnuita tuturor tiganilor din aceste parti si este amestecata cu multe cuvinte curat grecesti si cu multe chiar persane. Alta meserie, afara de fierarie si aramarie, cu greu au. Natura li-e aceeasi ca si in alte tari, au aceleasi moravuri si suprema lor virtute si diferenta specifica este furtul si lenea”.
