Intelepciunea tuturor vremurilor a inteles ca timpul nu este altceva decat unitatea de masura a gandului cand devine realitate. Oamenii de stiinta definesc timpul ca o conventie care masoara schimbarile de pozitie ale obiectelor in spatiu, si evolutia fiintelor de la nastere spre moarte. Inainte de a precipita ordinea din haos, nu existau obiecte in spatiu si nici fiinte in evolutie. La inceput a fost nimicul pe care l-a modelat prin mintea si actiunile sale Marele Creator. O spune si Biblia…Soarele si luna apar dupa creerea luminatorilor.
Deci, pentru cei care apuca drumul vertical al gnozei, universul primordial este cel mental, din care se precipita dimensiunile materiale. Pentru inteleptii Kabbalei, cu mult inaintea nasterii Timpului, Dumnezeu a reflecat asupra sa, si-a imaginat fiinte asemanatoare cu El, libere, creatoare, iubitoare, intelepte si dinamice, demne sa devina si sa realizeze alaturi de el Marea Opera de a modela nimicul si de-al transforma in Tot.
Apoi El a realizat ca trebuie sa existe un timp care sa permita aceasta evolutie fantastica de la gand la materie. Pentru initiatii tuturor timpurilor, universul este integralist si aflat in permanenta dinamica. Mineralul tinde catre vegetal, vegetalul catre animal, animalul, catre uman, umanul catre divin, iar divinul catre Sursa.
In ciuda stiintelor materialiste, cautatorul sensurilor profunde ale existentei intelege ca Sursa a inzestrat Creatia cu constiinta, vointa si libertate, astfel incat ce creeaza mintea sa devina materie, sau altfel spus: mai intai exista planul, apoi constructia! Platon spunea despre idei ca sunt esenta lucrurilor, iar Mintea Marelui Creator a insamantat intreaga sa Opera cu idei generatoare de realitati pe diferite planuri. Panza pe care Dumnezeu isi picteaza Creatia este Energia Primordiala, pe care mintile celor creati dupa „Chipul si Asemanarea Sa” o modeleaza in functie de vibratiile la care au ajuns in cautarea Sursei.
