„Cormoranii in Romania fac baie in piscine”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, miercuri, in Parlamentul European, unde a fost chemat in Comisia pentru pescuit pentru a prezenta prioritatile pe care Romania le are in domeniul pescuitului in mandatul presedintiei Consiliul Uniunii Europene.

Petre Daea a fost miercuri in fata europarlamentarilor din Comisia de pescuit, pentru a vorbi despre prioritatile pe care Romania le are in domeniul pescuitului in mandatul presedintiei Consiliul Uniunii Europene.

Daea a primit mai multe intrebari de la europarlamentari, iar raspunsurile sale au fost de natura sa starneasca nedumerire.

Una dintre intrebari a fost despre Brexit si despre solutia pe care o vede ministrul roman: „Regret, sigur, si Uniunea Europeana este mai saraca fata… fara Anglia… este mai saraca fata de Marea Britanie. Dar aceste lucruri le putem gandi, le putem judeca in interesul comun si urmarim cu interes pasii in acest domeniu astfel incat dorinta de a fi impreuna sa se manifeste oricand si pentru aceasta suntem in stare toti sa gasim solutii pentru a genera o asemenea stare de lucruri in care obiectivele comune sa fie atinse cu dorinta fiecarei parti si cu interesul legitim pentru fiecare domeniu”, a raspuns Petre Daea,potrivit Hotnews.ro.

Ministrul Agriculturii a vorbit si despre „ingrijorarile pescarilor”, dar si despre cormoranii care „in Romania traiesc in piscine”.

„Sunt o serie intreaga de restrictii care vin din abordare conceptuala, a conceptului de natura protejata (…), dar sunt si momente in care ingrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistenta. A se vedea populatiile de cormorani. Am discutat cu Vela (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime si pescuit – n.r.), a vazut Romania. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingator, i-am spus lui Vela ca cormoranii in Romania fac baie in piscine. Atat de multi. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atat. Pun in pericol un sector alternativ si un sector complementar, alternativ pentru momentele in care nu ai acces la resurse pe o perioada de timp stiind elementul de prohibitie pe care trebuie sa-l pastrezi, complementar ca poti gasi in interior, in apele tale, solutia de a creste anumite specii care sa asigure pe de o parte locuri de munca, pe de alta parte hrana foarte buna si iata, ca raspuns aici, o hrana sanatoasa, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a pastra echilibrul si a genera progres”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Daea le-a mai spus europarlamentarilor ca problema populatiilor de cormoroani nu este doar in Romania, asigurandu-i ca el stie despre ce vorbeste: „Va spune un om care intelege furtuna Brexitului dar intelege si furtuna pescarului in momentul in care el se afla in raport cu natura si nu gaseste solutii pe care sa le foloseasca atunci cand nevoia il impinge si situatia o dicteaza”.