Unul dintre cei mai apreciati intelectuali romani, Andrei Plesu, il desfiinteaza pe liderul PSD, Liviu Dragnea, in cel mai recent editorial al sau.

„Nu vreau sa fiu rautacios, dar dl Dragnea e un baiat de mina a treia, un provincial zglobiu, care s-a trezit brusc intr-o pozitie de decizie. Nimic din calitatile lui intelectuale, morale, pragmatice nu-l recomanda pentru a conduce tara asta. Ca sa conduci o tara, trebuie, totusi, sa ai niste inzestrari si sa ai un proiect. Nu sa te bagi in fata, ca sa surizi, smecher, pe sub mustata, in stilul: „Hai, ca va fac din vorbe!“ E ametitor ca un asemenea aranjor de duzina a ajuns in virful natiunii. Asta e nenorocirea. Solutia? Sa plece! Dar uitati va si la ceilalti ministri, uitati-va cum vorbeste ministrul Educatiei. Uitati-va cum vorbeste si biata doamna prim-ministru (…). Ce cauta ea in fotoliul ala? E ca musca-n lapte. Am vecini cel putin la fel de competenti… si totusi, a devenit un loc comun ca „vinovati“ sint, mereu, intelectualii. Daca intra in politica o fac pentru ca vor „sinecuri“ si privilegii, daca nu intra stau, „elitisti“, in „turnul de fildes“, fac pe desteptii si, in loc sa rezolve lucrurile, „sa se implice“, bombane de pe margine! Solutii – ioc!”

Andrei Plesu a amintit care este rolul guvernantilor si a presei.

„De curind, am avut ocazia, intr-un interviu solicitat, la Timisoara, de excelentul jurnalist Melania Cincea (cf. Timopolis, 29 aprilie), sa-mi spun inca o data parerea pe aceasta tema. Imi permit sa reiau mai jos (cu minime modificari) pasajul cu pricina, in speranta ca as putea clarifica nitelus rolul, rostul si limitele spiritului critic, in conditiile in care „diagnosticul“ corect al unei stari de fapt e, intr-o prima etapa, mai important decit „tratamentul“ propriu-zis…

Iata raspunsul meu la una dintre intrebarile interviului: Tema „solutiilor“ e o tema spinoasa si, as spune, o capcana specific autohtona.

In general, romanii „au solutii“. Cum stai de vorba cu unul, auzi: „iti spun eu ce trebuie facut.“ Romanii sint „destepti“, au idei: „Da-mi mie pe mina Internele, sau Finantele, sau Agricultura si-ti rezolv tot, cit ai zice peste!“ Or, asta introduce un coeficient de arbitrar vesel, care nu e eficient, ba, intr-un anumit sens, e direct primejdios, Nu oricine are competenta sa „vina cu solutii“. Mai mult: de obicei, tocmai cei mai nepriceputi sint doldora de „solutii“. Dar, in realitate, cetateanul obisnuit nu are alt rol decit sa puna probleme, sa exprime nevoi, sa reactioneze la derapajul guvernamental. Nu „sa rezolve“ lucrurile. E, daca vreti, o problema de „diviziune a muncii“: „solutiile“ sint lotul institutiilor Puterii. Adica al acelora care au fost alesi sa le gaseasca si au si mijloace sa le implementeze. Da, se pot face consultari largi, sondaje de opinie, dezbateri publice. Dar un ministru nu isi face treaba cerind de dimineata pina seara solutii „de la popor“.

Vin acum la tema intelectualilor (mai ales cei numiti „publici“). Vad mereu, pe forumurile articolelor pe care le public: „Dom’le, e usor sa critici, dar vino cu solutii!“ Or, prestatia mea de presa e a unui diagnostician, nu a unui terapeut universal.

Incerc sa semnalez boala, neregula, derapajul. Trag alarma, arat cu degetul rana (eventual, neluata in seama, daca nu chiar ascunsa). Pot avea, e drept, si unele sugestii in domeniile la care ma pricep cit de cit. Pot sa si gresesc. Dar nu am responsabilitatea, competenta universala ori cea specifica, necesare pentru a dezlega orice ecuatie administrativ-politica. Nu mai spun ca, in calitate de „simplu cetatean“, nu dispun de instrumentarul „punerii in practica“ a ideilor mele.

Trec peste faptul ca, daca fiecare dintre noi s-ar repezi sa propuna solutii, am ajunge rapid la anarhie. Nu oricine e pregatit sa „salveze“ tara. Exista si ideea ca intelectualii trebuie sa educe masele, sa iasa mereu, pasoptist, pe scena. imi pare rau, nu asta e neaparat rolul artistului, al scriitorului, al filozofului, al intelectualului in general. Intelectualul ca „agitator“, ca lider ideologic, ca „propagandist“ de meserie, gata sa duca masele spre un „viitor de aur“, e supravietuirea unui „imperativ“ marxist.

In fond, nici George Enescu, nici Brancusi, nici Rembrandt, nici Balzac – mai nimeni din aceasta categorie – nu si-au propus si nu s-au simtit obligati sau indrituiti sa vina cu „solutii“ concrete. si-au vazut de treaba. in unele cazuri e chiar preferabil ca intelectualii sa nu abuzeze de militantism. stim bine ca au fost situatii in care „angajarea“ unor intelectuali nu a fost tocmai inteleapta… Prefer sa ascult sfatul lui Raymond Aron; ca intelectual, statutul tau firesc e acela de „spectator angajat“. Cind se intimpla o neregula, cind apare o problema, iti faci vocea auzita, te exprimi, acuzi sau aperi.

Dar rostul tau nu e, cum credea Marx, sa schimbi lumea, ci sa o intelegi si sa o faci inteleasa. Restul e vointa de putere, orgoliu, aflare in treaba. Pe de alta parte, chiar daca ai avea, pe domenii specifice, competente cu sanse de reusita pragmatica, ele nu duc nicaieri, caci, de regula, nimeni nu le solicita. Cine, la noi, ii intreaba pe reprezentantii societatii civile sau pe intelectuali ce ar fi de facut? Avem, cu adevarat, fertile dezbateri publice? Domnul Dragnea isi permite, de pilda, sa decida ca vom muta o ambasada importanta de colo-colo. Dumnealui nu stie ca in politica externa exista contexte, experti, intelegeri internatio­nale, riscuri. Vine din Turnu Magurele si spune: „Pai, sa mutam ambasada romana de la Paris la Nisa“.

Loading...

Sursa: Dilema Veche

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your name here
Please enter your comment!