Acasă Stirile zilei Șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcţii demis de premierul Victor Ponta

Șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcţii demis de premierul Victor Ponta

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii din cauza „comportamentului” său, şeful instituţiei luând decizii fără să îl informeze pe primul-ministru, a anunţat, joi, Guvernul.

„În această dimineaţă, primul-ministru Victor Ponta, a luat decizia demiterii şefului Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, Constantin Adrian Balaban-Grăjdan. Începând de astăzi, Balaban-Grăjdan nu va mai activa în această funcţie. Decizia a fost luată din cauza comportamentului şefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe primul-ministru, deşi instituţia pe care o conduce se afla în subordinea primului-ministru. În scurt timp, va fi asumată o noua numire la conducerea acestui Inspectorat”, transmite Guvernul printr-un comunicat.

Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul „Trofeul Calităţii” al fostului premier Adrian Năstase.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat documente

Acţiunea procurorilor a fost declanşată după ce ISC a trimis instanţei supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calităţii”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marţi, la dosarul „Trofeul calităţii”, un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii”, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanţă se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calităţii în Construcţii” şi că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competenţe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenţii sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menţionat că structura bugetară a instituţiei nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activităţi şi că din evidenţele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.