Diaspora

Poveste de viata impresionanta! Satul din Tadjikistan (Asia) unde a doua limba oficiala e romana!

In primii ani de dupa razboi, un compatriot de-al nostru, ca sa scape de deportare, a fugit in… chiar locurile catre care erau deportati unii dintre consangenii sai.

Adica nu chiar acolo, dar cam incolo. S-a ascuns in niste munti de la celalalt capat al fostei URSS, undeva aproape de frontiera cu Afganistanul, intr-un aul (Sat de munte in Crimeea, Caucaz si Asia Centrala) din Badahsanul-de-Munte al Tadjikistanului, intr-o scoala pierduta in Muntii Pamir, si a predat toata viata sa, timp de aproape cinci decenii, limba franceza.

Aulul era mic, situat intre doua prapastii de munte, rar cine ajungea in acel satuc, rar cine pleca din el. Pana aici nimic prea neobisnuit. Au mai fost cazuri din acestea. Si cu estonieni sau armeni care s-au ascuns in colhozurile basarabene si cu basarabeni care s-au ascuns in inchisorile din Siberia, scrie emigrantul.it.

Dar inventivitatea acestora paleste pe langa cea a eroului nostru.

S-a intamplat ca in toiul restructurarii un tadjic sau o tadjica din acel catun sa coboare – cu „parasuta”?!, cu funiile unor salvamontisti?!, cu ajutorul alpinistilor?! – ca sa-si incerce puterile ca sa intre si el (sau ea) la o institutie de invatamant, unde urma sa sustina si examen la limba franceza.

Dar, spre stupefactia membrilor comisiei de examinare, desi acestia erau mari specialisti in studiul limbii franceze, nici unul dintre ei n-a priceput nici o iota din ce le vorbea in franceza candidatul. Fostul elev, cel mai bun la obiectul respectiv din acea scoala, a ramas si el foarte surprins ca acestia nu-l intelegeau.

Alertata, comisia a anuntat pe data ministerul, iar Ministerul invatamantului din Tadjikistan a trimis o inspectie sa vada ce fel de franceza se preda acolo in aulul cela din creierul muntilor, de n-o poate pricepe nici un specialist.

Ajunsi la fata locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare ca mai bine de patruzeci de ani, in loc de limba franceza, basarabeanul nostru le predase mai multor generatii de tadjici limba… romana.

Cu atat mai mult, le-a recunoscut membrilor inaltei comisii, de-acum batrnul profesor, ca o alta el nici nu cunoaste.

Pana la urma comisia a fost de acord cu argumentele ca si limba romana e o limba straina, ca si ea e una de provenienta latina, ca si limba romana e frumoasa (concetateanul nostru exemplificand, banuim, cu strofe din „Miorita” sau „Luceafarul”), ca si ea poate fi vorbita in niste tari din lume s.a.m.d.

Comisia a dat pana la urma a lehamite din mana si – cum profesorul era prea batran si-l iubea tot aulul, ca sa-l pedepseasca prea aspru – i-a permis s-o predea mai departe, pana va sosi in localitate un specialist de adevarata franceza, cu o singura conditie – sa nu-i mai spuna limbii predate de el „franceza”, ci romana…

Astfel, in cataloagele acelei scoli – unica in Tadjikistan, dar banuim si-n toata Asia Mijlocie – la capitolul „limba straina” e trecuta „limba romana”, iar multi dintre maturii care tin in maini atestatele acelor fii si fiice de tadjici se intreaba poate in gandul lor: la ce le-o fi trebuind acestora limba romana si unde o vor putea aplica acestia vreodata in viata lor de tadjici?!

Mi s-a mai povestit ca – asa cum in acea fosta republica sovietica incepuse imediat dupa aceea si un razboi fratricid, care mai continua – autoritatile au si uitat in curand de „profesorul” basarabean, un alt profesor de „limbi straine” Ministerul de la Dusanbe si asa n-a mai expediat in satucul din varful Pamirului, acesta predand in continuare limba romana acelor tadjico-persani.

Cum domnul profesor a fost unul bun, dar si exigent – neposedand suficient de bine nici tadjica, nici rusa, a comunicat cu mai multe generatii de elevi deveniti ulterior parinti si bunici doar in „franceza” lui –, tot aulul cela de langa Afganistan vorbeste doua limbi: tadjica si romana.

Iar cand a aflat ca ministerul intentioneaza sa le trimita un alt profesor, mai tanar, cu o altfel de „franceza” „adevarata”, satul a expediat pe data o scrisoare de protest la Dusanbe, mentionand ca el nu doreste o alta franceza, ca el s-a obisnuit cu aceasta vorbita de „efendi invatator” si pe care locuitorii lui – fiind elevi sarguinciosi la vremea lor – o cunosc suficient ca sa-si poata ajuta copiii sau nepotii sa-si faca temele pentru acasa, fiind si prea batrani ca s-o ia de la capat.

Undeva prin Pamir, muntii cei mai inalti din Asia, carora li se mai spune si „acoperisul lumii”, se afla un aul mic, pierdut intre pietre, care vorbeste romaneste.

Atunci cand Basarabia – asa cum viseaza azi Voroninii, Misinii, Ostapciucii, taranovii, Potlogariovii si alti jalnici trecatori prin istoria noastra – nu va mai vorbi romaneste, Dumnezeu, sunt sigur de acest lucru, va putea reconstitui limba romana cu ajutorul copiilor acelui satuc din Muntii Pamir, de deasupra lumii, care o vorbesc cu mai mult drag si cu mai mult respect decat cei care opt ani au condus Republica Moldova ca pe o tara dusmana, precum cotropitorii nemilosi, care ingenunchind o tara aveau un singur scop: cum sa o distruga in asa fel incat aceasta sa nu-si mai revina niciodata. din Badahsanul-de-Munte al Tadjikistanului, intr-o scoala pierduta in Muntii Pamir, si a predat toata viata sa, timp de aproape cinci decenii, limba franceza.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele stiri

To Top