Acasă Stirile zilei Justitia METODA CONSACRATA prin care DAN VOICULESCU a spalat bani! Vezi MOTIVAREA deciziei...

METODA CONSACRATA prin care DAN VOICULESCU a spalat bani! Vezi MOTIVAREA deciziei de condamnare!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Motivarea deciziei de condamnare a lui Dan Voiculescu arata ca acesta a apelat la una din cele mai consacrate metode de spalare a banilor, respectiv imprumutul nereturnat.

„Imprejurarea ca inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spalare a banilor, respectiv imprumutul nereturnat, consacrata poate de cel mai cunoscut spalator de bani din toate timpurile, Meyer Lanski, nu este de natura per se sa il transforme in tainuitor, deoarece pe parcursul savarsirii acestor acte materiale a urmarit, in permanenta, realizarea obiectivelor procesului de spalare a banilor, in scopul optimizarii posibilitatilor de utilizare a bunurilor ilegal obtinute in derularea unor viitoare afaceri profitabile. Or, nu toti criminalii financiari resimt nevoia sa creeze scheme elaborate in scopul oferirii unei aparente de legitimitate provenientei fondurilor infractionale”, au aratat judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea, in motivarea condamnarilor dispuse in 8 august, in dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).

Magistratii de la Curtea de Apel au precizat in motivare ca desi procesul spalarii banilor are ca trasaturi definitorii „complexitatea, sofisticitatea, iar datorita multitudinii de posibilitati oferite de sistemul financiar, exista un proces de evolutie a tehnicilor de spalare a banilor in paralel cu modernizarea sistemelor de prevenire a acestei infractiuni”, totusi cei care comit fapte de spalare a banilor sunt cei care fixeaza nivelul de complexitate al operatiunilor.

„Or, in cauza de fata, desi inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) le-a transmis fiicelor sale cu titlu gratuit o parte din bunurile dobandite prin privatizarea ilegala a fostului Institut de Chimie Alimentara, le-a interzis, totodata, acestora sa dispuna de aceste bunuri in timpul vietii fara acordul sau”, au scris judecatorii in motivare.

In documentul citat se mai arata ca Dan Voiculescu a urmarit disimularea originii ilicite a „proprietatilor si fondurilor murdare”, el urmarind sa orienteze aceste avantaje, „intr-o maniera cat mai discreta”, catre afaceri profitabile.

„Ca o consecinta a actiunilor de ascundere si disimularii, prin incheierea contractului de imprumut intre inculpatul Dan Voiculescu si SC ICA SA, bunurile provenite din privatizarea ilegala a fostului Institut de Chimie Alimentara au aparut in materialitatea lor, intr-o alta lumina si cu o alta semnificatie, in patrimoniul inculpatului Dan Voiculescu printr-o majorare de capital si o conversie a pretinsului imprumut acordat ICA in actiuni, fara nicio legatura cu provenienta lor ilicita, reala”, au mai aratat judecatorii in motivare.

Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in 8 august, in dosarul privatizarii ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, si pe fostul ministru Sorin Pantis la sapte ani de inchisoare.

In acelasi dosar, fostul director al Agentiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de inchisoare, iar Jean Catalin Sandu, fost sef al Directiei Juridice din ADS, a primit sase ani de inchisoare. Tot la sase ani de inchisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Savulescu, fost sef al Directiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost sef de serviciu in ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin si Constantin Baciu au primit patru ani de inchisoare cu suspendare, iar Vica Ene si Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.
Meyer Lansky (Meyer Suchowljansky, pe numele sau real) a fost unul dintre cei mai cunoscuti gangsteri americani din anii ’30, cu activitati legate in special de jocurile de noroc, desfasurate atat in SUA, cat si in Cuba si Anglia. Lansky a avut o influenta importanta si in mafia italiana, in special datorita relatiei cu un important exponent al acesteia – Lucky Luciano. El era supranumit „contabilul mafiei”.

Sursa: mediafax.ro