Leul este denumira oficiala a monedei nationale, chiar daca multi dintre romani folosesc mai nou expresia ron in loc de leu, fiind indusi in eroare de codul bancar RON. Putini dintre noi stim cum a ajuns leul sa devina denumirea oficiala a monedei nationale.
Istoria leului romanesc incepe cu secolul al XVII-lea cand in Principatele dunarene se foloseau ca moneda taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”.
Aceasta moneda a fost folosita in Tarile Romane pana in a doua jumatate a secolului XVIII si chiar dupa ce talerul fusese scos din uz, el inca reprezenta o unitate de calcul imaginara sub numele de “leu”, la care se raportau toate preturile in anii ce au urmat, scrie identitatea.ro.
Mai este de mentionat ca moneda nationala a vecinilor nostri de peste Dunare este leva care in traducere inseamna tot “leu”, tradand aceeasi origine ca cea a leului romanesc. De la löwenthaler, pronuntat daler, vine si denumirea monedei SUA, dolar.
Citeste si: Istoria leului romanesc! De unde vine denumirea de LEU? VIDEO
Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au inceput sa fie folosite cateva zeci de tipuri de valuta straina. Prin Regulamentele Organice din 1831 si 1832 s-a hotarat utilizarea unui numar restrans de monede, printre ele aflandu-se una austriaca, numita zwanziger. La noi era cunoscuta drept sfantul de argint, sau mai simplu, doar sfant.
Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un sfant”. O alta moneda era paraua otomana. Expresia de rigoare ”nu face doua parale” vine de la faptul ca moneda avea o valoare redusa si era confectionata din material prost, astfel ca o folosire intensa o tocea si monezile chiar se lipeau unele de altele.
Leul devine oficial moneda a romanilor pe 16 septembrie 1835 cand domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica, instituie ca moneda a tarii, leul, unitate teoretica de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau in lei, dar se plateau in moneda straina. In Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit in 1835 sa bata moneda, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal sa aiba propria moneda, deoarece ar fi fost un semn al independentei. Dupa unirea Principatelor si Cuza a tatonat ideea unei monede nationale, care urma sa se numeasca roman sau romanat, dar din nou Inalta Poarta s-a opus.
Inca din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a insarcinat pe consulul francez la Iasi, Victor Place, sa negocieze baterea unor monede romanesti la monetaria din Paris. Acestea urmau sa se numeasca „romani”. Un roman ar fi cantarit 5 grame de argint si ar fi fost impartit in 100 de „sutimi”, ca moneda divizionara. Ion Heliade Radulescu a propus numele de „romanat”, dupa modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a batut totusi o moneda de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. In 1864, dupa ce Cuza a impus regimul sau autoritar, chestiunea a fost reluata si s-au batut cateva monede de proba. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului si inscriptia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse in circulatie niciodata. O astfel de moneda poate fi vazuta la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.
Prima Constitutie a tarii, cea din 1866, ignora complet problema suzeranitatii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind inca de atunci dorinta statului roman de a isi capata independenta. O prima batalie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilita moneda nationala leul, o moneda bimetalica cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur si avand 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 si 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 si 2 lei, precum si cele de 50 de bani erau din argint. Pana la infiintarea Monetariei statului (1870), primele monede au fost batute la Birmingham.
Minsitrul de finante, Ion C. Bratianu, a inceput tratativele cu Poarta pentru ca aceasta sa admita punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur si argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul roman a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fara a tine seama de pretentiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse in circulatie in 1868, avand efigia domnitorului si inscriptia ”Carol I domnitorul romanilor”.
Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, cateva zeci au fost zidite la temelia castelului Peles, iar altele au fost daruite parlamentarilor, ministrilor, unor diplomati straini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen si unor capete incoronate din Europa. Imediat dupa emitere, a urmat protestul Portii, precum si al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului roman periculoasa pentru siguranta Austro-Ungariei care stapanea Transilvania si Bucovina.
Sub presiunea celor doua Mari Puteri, monedele au fost retrase in 1870, cand au fost batute 5000 de monede din aur si 400.000 de argint, fara a cuprinde insa ”semnul” menit sa evidentieze suzeranitatea sultanului.
Incepand cu 1872 s-au batut monede de 50 de bani, 1 leu si 2 lei fara ca Poarta sa mai protesteze.
