Stiinta a avansat spectaculos in ultimii 50 de ani, iar multe descoperiri ne-au ajutat sa intelegem mai bine corpul omenesc si functiile organelor, insa avem suficiente restante in ceea ce priveste functionarea creierului si a memoriei.
Nu stim cum se pastreaza si cum se prelucreaza amintirile. Cunostintele actuale asupra functionarii memoriei sunt atat de fragmentate, incat psihologul Karl Lashley, care s-a ocupat de studiul ei toata viata, a spus: „Daca nu as avea o anumita formatie profesionala, as avea tendinta sa gandesc ca amintirile sunt stocate in afara creierului”. Intr-adevar, el a observat la cobaii studiati in laborator ca erau capabili sa se descurce la fel de bine cu creierul intact, sau cu 90% din el lipsa.
Noi stim ca memoria se afla in legatura directa cu lobii temporali drept si stang. Disfunctiile acestor zone se repercuteaza imediat asupra amintirilor pe termen scurt sau lung. In plus, studiile de stimulare electrica a lobilor temporali arata clar ca amintiri foarte intense, percepute in trei dimensiuni, pot fi obtinute cand aceste regiuni sunt stimulate. in mod curios, aceeasi amintire nu poate fi evocata, prin stimulare electrica, de doua ori la rand. Dupa toate aparentele, este ca si cum am asculta un disc sau o caseta la intamplare; nu stii niciodata peste ce melodie ai sa dai, scrie suntsanatos.ro.
Desi cunoastem putine lucruri despre stocarea informatiilor, stim totusi in linii mari modul de functionare. Se pare ca memoria poseda doua feluri de a stoca informatiile, unul pe termen scurt, altul pe termen lung. Amintirile pe termen scurt sunt disponibile sase ore; daca nu sunt apoi inscrise in randul celor pe termen lung, ele se pierd.
Dar, cand persoanele traiesc o experienta la granitele mortii, se petrece exact contrariul. Cercetarile arata clar ca, cu cat cadem intr-o coma mai profunda si ne apropiem mai mult de moarte, cu atat mai mult se intensifica capacitatea de a rememora amintirile. in mod inexplicabil, aceasta se produce chiar in momentul in care creierul sufera cele mai grave disfunctionalitati! Aceste amintiri pot evocate deoarece, in pragul mortii, lobul temporal drept este activat brusc, fiind fortat sa se conecteze la aceasta banca de date universala care pare sa existe in exteriorul corpului fizic.
Exista o alta abordare care sustine ca amintirile sunt regrupate si stocate in exteriorul creierului uman. Cu acest postulat putem ajunge la o teorie mai coerenta, care explica datele biochimice si rezolva multe contradictii.
In aceasta teorie nu este vorba de un sistem care stocheaza intotdeauna amintirile in creier, ci mai curand de un emitator-receptor care comunica direct cu aceasta memorie ce exista in afara corpului uman.
Dr. Karl Pribam a sintetizat treizeci de ani de cercetari neurologice si ceea ce spunea, printre multe alte lucruri, era ca ablatia creierului unui animal nu inseamna pierderea memoriei sale. Aceeasi constatare era valabila si pentru pacientii umani caror li s-au scos parti din creier pentru a se incerca stoparea crizelor de epilepsie. Spre marea lui surpriza, el a descoperit ca amintirile lor nu erau decat foarte rar deteriorate. Dintr-o data, in anii ’60, el a emis o noua ipoteza: amintirile sunt memorate in tot creierul, fiecare parte a sa continand ansamblul tuturor amintirilor. Aceasta devine celebra teorie holografica a lui Pribam. El a demonstrat astfel ca diferitele parti ale creierului lucreaza in acelasi mod. De exemplu, a gasit ca vederea soarecilor pare sa beneficieze de o functionare holografica: lipsiti de 90% din nervii optici, ei isi pot folosi totusi vederea.
sursa: suntsanatos.ro
