Boboteaza, serbata de ortodocsi in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine–momentul nasterii spirituale a Mantuitorului–trasaturi de mare sarbatoare populara. Iata care sunt efectele Aghiasmei Mari si intrebuintarea ei.
Apa sfintita la Boboteaza poseda, intr-o masura mult mai mare, daruri si puteri tamaduitoare si simtitoare, decat cea a Aghiasmei mici. Efectele Aghiasmei mari le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei si al rugaciunii de sfintire.
Prin atingerea Sa de apa Iordanului, in care S-a botezat, Mantuitorul a sfintit-o nu numai pe ea, ci insasi firea apelor in general, a apelor de pretutindeni, facand din ele un factor de purificare si de sfintire, prin energia divina introdusa in apa Iordanului, precum cantam in troparul din randuiala slujbei: „Astazi firea apelor se sfinteste…”. De aceea, apa sfintita la Boboteaza poseda, intr-o masura mult mai mare, daruri si puteri tamaduitoare si simtitoare, decat aghiasma mica.
Efectele Aghiasmei Mari le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei si al rugaciunii de sfintire, unde preotul se roaga: „si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta…”.
De aceea, Aghiasma Mare se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si de buna la gust ca atunci cand a fost scoasa din izvor, fapt pe care il remarca, din vechime, Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti. O parte din ea se pastreaza in Biserica, intr-un vas anume (vasul de aghiasma, numit si aghiasmatar), si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu dansa preotii stropesc casele credinciosilor si pe cei ai casei, in ajunul Bobotezei.
Cu Aghiasma Mare se stropesc toate persoanele si lucrurile care trebuie sa fie exorcizate, curatite si binecuvantate sau sfintite, ca de pilda, randuiala la curatirea fantanii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea Crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si a vesmintelor bisericesti s.a. in unele parti (ca de exemplu prin Bucovina si Transilvania) exista obiceiul de a stropi cu aghiasma si trupurile celor raposati, pentru ca astfel sufletele lor sa se infatiseze sfintite la infricosatoarea Judecata.
Aghiasma Mare e folosita, de asemenea, de catre arhiereu la sfintirea bisericilor, a antimiselor, a Sfantului si Marelui Mir s.a. in casele credinciosilor, Aghiasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. (…) Se obisnuieste sa se guste dintr-insa timp de opt zile in sir, mai ales de la ajunul Bobotezei pana la odovania praznicului, adica pana la 13 ianuarie inclusiv. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand Aghiasma si apoi anafura. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasanie, iar cand luam numai anafura, Aghiasma se ia inainte de anafura.
Nu busuiocul sfinteste Aghiasma Mare
Traditia folosirii busuiocului la sfintirea apei am preluat-o din ritualul bizantin, grecesc, deoarece in cel slav nu se foloseste numaidecat busuiocul, sfestocul confectionandu-se, in general, din flori, iar mai nou, din materiale textile. insa, ceea ce trebuie sa retinem, este faptul ca nu busuiocul muiat in apa ii da acesteia putere harica. Invocarea Duhului Sfant care coboara peste apa prin mana preotului, curatind-o, sfintind-o si dandu-i putere asupra duhurilor necurate, asupra bolilor si patimilor, se face mai inainte de se inmuia Sfanta Cruce si busuiocul in apa si a se intona troparul Bobotezei.
Asteptam cu totii sa ne impartasim din apa cea sfintita, numita Aghiasma Mare, din ziua Aratarii Domnului, timp de inca sapte zile pana la odovania (sfarsitul) praznicului imparatesc. Cifra opt ne aminteste de vesnicie, de viata de veci: in Cartea Apocalipsei se vorbeste despre ziua a opta, ce va urma dupa Judecata universala. Aghiasma Mare se ia pe nemancate timp de opt zile, pentru ca ea ne cheama sa cautam viata si bucuria vesnica in iubirea Preasfintei Treimi.
Praznicul Aratarii Domnului sau Bobotezei este insotit in traditia romaneasca de multe si frumoase obiceiuri. Cine nu-si aminteste de preotii care umbla din casa in casa cu „Iordanul”, sfintind locuintele, tarinile gospodarilor ori spatiile unde oamenii isi desfasoara activitatea, sau scolile, gradinitele unde invataceii se pregatesc sa devina viitorimea tarii noastre. Cine-si reinvie amintirile prunciei in aceste zile, mai ales cei ce-si au obarsia la sate, ii va regasi pe prichindeii insotitori ai preotului vestind sosirea acestuia prin strigarea „chiralesa” (de la grecescul kireleison, care inseamna „Doamne miluieste!”). Din mila Domnului, inca exista sate unde obiceiul s-a pastrat, gospodarii rasplatind osteneala micilor vestitori cu fructe, dulciuri, ba chiar cu cate un gologan.
La fel de frumoasa ne apare traditia, intalnita indeosebi in satele Moldovei, ca evlaviosii credinciosi sa sculpteze din apele inghetate ale lacurilor cruci ori mese de gheata, asezandu-le in locurile unde slujitorii sfintelor altare vor sfinti Agheasma Mare. Traditia nu pare prea veche, fiind legata de pelerinajul obstii credinciosilor catre o apa unde se oficia slujba de sfintire. Astazi, in putine zone se mai fac asemenea procesiuni, dar daca crestinii nu au mai mers la rau ori la lac sa sfinteasca apa, prin aceste cruci cioplite in gheata „au adus” raurile sau lacurile in curtea bisericilor ori manastirilor, spre a primi binecuvantare. Parintele profesor dr. Viorel Sava, titularul catedrei de Liturgica de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae”, Iasi, spune ca materia din care se confectioneaza o cruce (lemn, piatra, diferite metale, in cazul de fata apa inghetata) este chemata la transfigurare.
Busuiocul, „ocimum basilicum” pe numele sau stiintific, este o planta ierboasa din familia Lamiaceae, originara din Asia tropicala. La maturitate atinge intre 20-60 centimetri inaltime, avand frunzele de culoare verde deschis, iar florile albe. Are un gust similar cu al anasonului si o aroma placuta, destul de puternica.
Cuvantul „busuioc” provine din limba greaca, βασιλευς (basileus) insemnand „rege”. Se pare ca numirea busuiocului cu acest termen s-a datorat considerarii respectivei plante a fi una imperiala, folosita in anumite practici ritualice la curtea basileilor bizantini. Circula multe traditii referitoare la modul cum busuiocul a ajuns sa fie folosit in cult. Una dintre acestea ne spune ca a crescut pe locul unde imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, a descoperit Sfanta Cruce. Dupa coborarea lui Iisus de pe lemnul rastignirii, Crucea a cazut si, cu vremea, a acoperit-o pamantul. Mergand sa caute semnul mai stralucitor decat soarele vazut de fiul ei pe Cer in amiaza mare, Sfanta Elena a simtit un miros placut, adus de vant. Luandu-se dupa el, a gasit busuiocul. Smulgand cateva fire, sa le rasadeasca in gradina, a descoperit ca radacinile plantei se infipsesera intr-un lemn vechi; prin minunea invierii unui mort s-a dovedit ca se afla in fata Crucii Fiului lui Dumnezeu.
Primii crestini – in buna parte proveniti dintre iudei – au preluat o serie din practicile de la Templu, adaptandu-le, desigur, altor imprejurari si scopuri liturgice. S-ar parea ca asa a ajuns busuiocul sa inlocuiasca isopul din traditia iudaica. Ca aspect, isopul seamana indeaproape cu busuiocul, doar ca nu are florile albe, ci albastre. Este o planta folosita nu doar in actele ritualice iudaice, ci si alte domenii, aidoma busuiocului, de altfel, care se utilizeaza in numeroase ramuri ale activitatii umane: medicina, cosmetica, arta culinara. insa, la noi, la romani, busuiocul a devenit un fel de planta consacrata pentru momentele speciale din viata unui om: botez, nunta, inmormantare.
Traditia folosirii busuiocului la sfintirea apei a fost preluata din ritualul bizantin, grecesc, deoarece in cel slav nu se foloseste numaidecat busuiocul, sfestocul confectionandu-se, in general, din flori, iar mai nou din materiale textile. insa, ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca nu busuiocul muiat in apa ii da acesteia putere harica. Invocarea Duhului Sfant, care coboara peste apa prin mana preotului, curatind-o, sfintind-o si dandu-i putere asupra duhurilor necurate, asupra bolilor si patimilor, se face mai inainte de se inmuia Sfanta Cruce si busuiocul in apa si a se intona troparul Bobotezei. in ritul slav, savarsitorul slujbei nu inmoaie in apa sfestocul, ci doar Sfanta Cruce. La noi se face aceasta cufundare in apa a busuiocului insotit de semnul Crucii, pentru a arata ca prin Cruce Domnul ne-a deschis calea catre Ceruri, iar Duhul Sfant a coborat in lume, intemeind Biserica numai dupa jertfa Domnului pe Cruce. Unde vedem Crucea Domnului, intrezarim invierea, biruinta asupra pacatului, izbavirea. Crucea este insotita de busuioc doar din motive practico-liturgice, deoarece preotul urmeaza a-i stropi pe credinciosi cu ajutorul acestuia.
Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. in ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Aghiasma Mare.
