Acasă Stirile zilei Bani BNR cere bancilor sa nu-si mai nedreptateasca clientii. ULTIMATUMUL expira la finalul...

BNR cere bancilor sa nu-si mai nedreptateasca clientii. ULTIMATUMUL expira la finalul lunii

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Banca National a Romaniei solicita bancilor sa adopte masuri daca exista situatii in care, din cauza scaderii dobanzilor si majorarii comisioanelor, deponentul retrage din depozite la termen mai putini bani decat a plasat la constituire, invocand riscul reputational si mediatizarea fenomenului.

„La nivelul Bancii Nationale a Romaniei s-au primit o serie de sesizari care vizeaza aspecte privind modalitatea prin care unele institutii de credit procedeaza la modificarea dobanzilor bonificate la sursele atrase la termen de la populatie in sens descrescator concomitent cu majorarea nivelului comisioanelor practicate generand, astfel, situatii in care suma care revine deponentului (depozit plus dobanda aferenta) la momentul lichidarii este sub valoarea depozitului la data constituirii. Mai mult, astfel de informatii au fost intens mediatizate”, se arata in circulara transmisa de BNR in sistemul bancar, conform Mediafax.

Banca centrala a solicitat conducerilor institutiilor de credit sa ia masuri pentru remedierea unor astfel de situatii si sa le comunice pana la finele acestei luni, invocand, pe langa riscul reputational, si prevederile legale privind practici bancare prudente in relatia cu clientela.

De la mijlocul anului trecut, cand BNR a reluat reducerea treptata a dobanzii, bancile comerciale au replicat o buna parte din miscarea ratei de politica monetara in dobanzile practicate la depozite. Spre finalul anului trecut si la inceputul acestui an, cand banca centrala a lasat mai multa lichiditate in piata, dobanzile interbancare au coborat la minime istorice.
In conditiile unor dobanzi intre 2% si 4,25% pe an la depozitele cu scadenta la trei luni, dobanda incasata la un depozit de 1.000 de lei este de cele mai multe ori mai mica decat comisioanele de administrare lunare stabilite de unele banci. In cazul in care deponentul nu retrage suma la data de scadenta, majoritatea bancilor aplica un comision de 0,5%.
La inceputul acestui an, mai multe publicatii din presa centrala au relatat despre produse de economisire in care la scadenta deponentii retrag sume mai mici decat au depus.