Acasă Stirile zilei Arheologii au descoperit in Turcia o bucata de lemn care ar proveni...

Arheologii au descoperit in Turcia o bucata de lemn care ar proveni din CRUCEA pe care a fost rastignit IISUS!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

O bucata de lemn, despre care arheologii spun ca ar fi putut sa provina din crucea pe care a fost rastignit Iisus, a fost descoperita in biserica Balatlar din Turcia.

In timp ce executau o serie de sapaturi in locul in care se afla stravechea biserica Balatlar, o constructie datand din secolul al VII-lea e.n. din Sinop, un oras turcesc de pe tarmul Marii Negre, arheologii au descoperit un cufar din piatra ce continea mai multe obiecte care ar putea avea o legatura directa cu Iisus Hristos, informeaza huffingtonpost.com.

Profesorul Gülgün Köroğlu, coordonatorul sapaturilor arheologice, a declarat:

„Am descoperit un artefact sfant in cufar. Este o bucata dintr-o cruce si noi credem ca a facut parte din crucea pe care a fost rastignit Iisus. Cufarul din piatra este foarte important pentru noi. Are o anumita istorie si este cel mai important artefact pe care l-am descoperit pana acum”.

Cufarul din piatra a fost transportat la un laborator de analize stiintifice unde va face obiectul unor cercetari viitoare. Forma sa sugereaza faptul ca a fost un fel de obiect de depozitare pentru relicvele unui sfant, potrivit arheologilor turci, care au prezentat reprezentantilor presei si o bucata din piatra in care era gravata o cruce.

Multe biserici sustin ca poseda relicve din asa-zisa „cruce adevarata”, insa autenticitatea acelor obiecte nu este recunoscuta de multi clerici si cercetatori. Teologul protestant John Calvin spunea:

„Daca toate bucatile pe care am putea sa le strangem (de la acele biserici, n.r.) ar fi adunate intr-un singur loc, ar forma o gramada mare cat o corabie”.

Pe de alta parte, arheologul francez din secolul al XIX-lea Charles Rohault de Fleury a spus ca toate relicvele catalogate adunate impreuna ar constitui doar o treime din greutatea unei cruci care avea inaltimea de 3,6 metri.

Insa ce s-a intamplat cu crucea lui Iisus si ce a devenit ea de-a lungul secolelor? Legenda spune ca mama imparatului Constantin, Elena, a gasit crucea la Ierusalim si a impartit bucati din acel lemn sfant liderilor religiosi din Ierusalim, Roma si Constantinopol.

Biserica Balatlar, construita in anul 660 e.n., s-a dovedit o sursa bogata in descoperiri arheologice. Echipa coordonata de profesorul Köroğlu a descoperit in acel sit, pe langa cufarul din piatra, ruinele unei vechi bai romane si peste 1.000 de schelete umane, de la inceperea sapaturilor in 2009.