Acasă Timp liber Spiritualitate Afacerea de milioane de euro din jurul „Sfantului Ardealului”! Cine profita de...

Afacerea de milioane de euro din jurul „Sfantului Ardealului”! Cine profita de pe urma lui Arsenie Boca

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Aproximativ 25.000 de oameni viziteaza, zilnic, mormantul parintelui Arsenie Boca, se roaga, citesc acatiste nerecunoscute de Biserica si apoi marturisesc minunile. Insa in jurul acestui „fenomen” exista si numeroase controverse. Putem vorbi chiar de afaceri in toata regula, de sute de mii sau poate milioane de euro, ascunse in spatele unei asa-zise ”bune-credinte”.

Daca pana acum ceva timp, era aproape o regula sa mergi la mormant cu un ghiveci de flori, de preferat crini imperiali, preferatii parintelui Arsenie Boca, acum, pentru ca sunt prea multe flori, ele sunt refuzate: „Nu mai avem loc unde sa le punem. Au fost binecuvantate, dar acum luati-le acasa”, ne-a spus maicuta aflata in permanenta la mormant. Mai mult decat atat, fata bisericeasca a luat atitudine si cand a vazut un acatist. A luat acatistul, l-a rupt si a explicat ca, nefiind canonizat parintele, este interzis sa se citeasca: „Aceste acatiste sunt facute doar sa se castige bani de pe urma parintelui Arsenie Boca. Este pacat sa le cititi”, ne-a spus maicuta, relateaza ziarul ring.

Oamenii stau la rand ore intregi pentru a saruta crucea parintelui. Multi se intreaba si de ce parintele nu este canonizat, mai ales ca Basilica Travel, agentia Patriarhiei Romane, organizeaza pelerinaje la Prislop. Aceasta intreaga ”industrie” (carti, icoane, flori, acatiste, turism religios) din jurul celui supranumit ”sfantul Ardealului”, dar care nu a fost inca declarat oficial sfant, este alimentata de o intreaga campanie ”procanonizare”, devenita fenomen. Campanie intretinuta la randul ei, la foc mocnit, de curentul anticanonizare.

Evident ca numarul celor care-l vor ”sfant” pe Arsenie Boca este mult mai mare. Si creste de la o zi la alta.

Pentru lamurirea acestor situatii, l-am contactat pe mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza, care e de parere ca lucrurile nu trebuie grabite in privinta canonizarii. „Multi scriu carti doar pentru ca stiu ca le cumpara oamenii. In jurul parintelui Arsenie Boca este o industrie de profit cu tot felul de lucruri micute. Multi le cumpara doar asa, ca sa le tina in buzunar ca pe un talisman. Faptul ca se vand foarte multe fotografii de-ale parintelui nu este in regula. Cand vor exista icoane cu chipul parintelui, nu vor semana cu aceste fotografii. Icoanele se fac la un pret care sa amortizeze cheltuiala, nu pentru profit, asa cum se face acum. Vor sa profite, dar nu ii va lasa Dumnezeu sa continue ei profitul asta aiurea”, a declarat, pentru “ring”, mitropolitul Ardealului.

In privinta acatistului parintelui Boca, mitropolitul Ardealului ne-a lamurit ca nu este deloc benefic. „Acastistul este o alcatuire care nu are aprobarea Bisericii, este facut de cine e facut, de un om care nu are nici pregatirea adecvata, nici talent…. Acest acatist face mai mult rau decat bine Bisericii. Daca parintele va fi canonizat, se va face acatistul de catre oameni care stiu sa faca asta”, ne-a mai spus mitropolitul Laurentiu Streza. 195 de lei costa un pelerinaj organizat de Basilica Travel si include vizitarea mai multor manastiri, printre care si Prislop, locul unde se afla si mormantul parintelui Arsenie Boca.